loader
Foto

CULT@rt - două ediţii pline de dinamism şi informaţie

Luni, 12 noiembrie şi marţi, 13 noiembrie - de la ora 20.00. Miercuri, joi şi vineri, spaţiul tradiţional al emisiunii CULT@rt este alocat transmisiunilor legate de  ediţia jubiliară a Târgului Internaţional de Carte GAUDEAMUS.

 

Luni, 12 noiembrie, invitaţii lui Marius Constantinescu la CULT@rt sunt dr. Anca Ştefan, managerul Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie Ana Aslan şi Liliana Staicu, redactor-şef Radio România Muzical.

Vom afla amănunte despre românca preţuită de cele mai mari personalităţi mondiale şi despre cea de-a IV-a ediţie a RadiRo - Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, care începe pe 18 noiembrie cu un concert al Orchestrei Naţionale Radio sub bagheta marelui dirijor francez Jean Claude Casadesus.

Luni, aflăm şi despre o iniţiativă minunată a unor oameni talentaţi cu suflet mare. Este vorba despre artişti de la Opera Maghiară şi Opera Naţională din Cluj care au cântat în faţa oamenilor din satul Suceag, situat la 12 kilometri de Cluj Napoca. Mulţi dintre localnici nu au fost niciodată la un spectacol de operă sau operetă, dar au răspuns cu entuziasm invitaţiei. Ideea acestui proiect le aparţine celor de la Asociaţia Culturală “Hai în sat!”. Concertele sunt programate după slujba de duminică, iar intrarea este liberă - un reportaj de Tiberiu Szasz, de la TVR Cluj.

Carmen Olaru de la TVR Iaşi ne propune un reportaj cu Sorina Aust Ioan, pianistă şi profesoară de pian în Germania – care, la 60 de ani de la debutul în capitala Moldovei a revenit pe aceeaşi scenă, iar Andrei Biro de la TVR Cluj ne dezvăluie secretele arhivelor Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Anca Ţoghe de la TVR Craiova a pregătit pentru această ediţie un portret al artistului Alexandru Pascu cu lucrările sale de pictură şi grafică, iar Vasile Hotea Fernezan de la TVR Cluj ne propne o întâlnire cu actorul George Mihaiţă, invitat de onoare al Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT).

Marţi, 13 noiembrie, este ultima ediţie a săptămânii pentru că în serile de miercuri, joi şi vineri, spaţiul tradiţional al emisiunii CULT@rt este aloct evenimentului aşteptat cu sufletul la gură de toţi bibliofilii. Este vorba despre ediţia jubiliară a Târgului Internaţional de Carte GAUDEAMUS care se va desfăşura la Romexpo între 14 şi 18 noiembrie. Despre acest eveniment cultural va vorbi invitata de marţi, Connie Chifor, şefa Departamentului Gaudeamus al Societăţii Române de Radiodifuziune, organizatorul evenimentului.

Tot la CULT@rt aflăm despre un destin pe cât de strălucitor, pe atât de tragic. Dinu Lipatti, talent nativ de excepţie, cultivat de la o vârstă fragedă, a urmat cu succes cariera naşului său de botez, George Enescu. Din păcate, la numai 33 de ani, o formă agresivă de leucemie l-a răpit acestei lume. Despre Dinu Lipatti dialogheaza la Marius Constantinescu cu regizoarea Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor “Dinu Lipatti”.

Din subiectele pregătite pentru ediţia de marţi la CULT@rt amintim:

Reportajul realizat de Oana Lazar de la TVR Iasi despre Viorica Cortez - considerată una dintre cele mai importante şi longevive voci lirice feminine. A cunoscut succesul în întreaga lume. Revine, însă, de fiecare dată, acasă pentru a fi alături de surorile ei, Mioara şi Ştefania.

Anca Babaioana, de la TVR Cluj 70 ne invită să cunoaştem mai îndeaproape istoria Teatrului Aureliu Manea din Turda, iar Petronela Moraru, de la TVR Târgu Mureş
ne descoperă România profundă, aşa cum este prezentată şi ilustrată în cartea jurnalistei Elena Stancu şi a fotografului Cosmin Bumbuţ

 

.

 
Generațiile X, Y, Z: limbaj și viață în social media

Generațiile X, Y, Z: limbaj și viață în social media

publicat: marţi, 08 octombrie 2024

Etichetele purtate de fiecare generație născută după anii ‘60 ne diferențiază în mod evident, însă lumea în care comunicăm și muncim împreună ne ...

Celebra operă „La Wally”, a lui Alfredo Catalani

Celebra operă „La Wally”, a lui Alfredo Catalani

publicat: vineri, 13 septembrie 2024

TVR Cultural v-a propus să revedeți punerea în scenă de la Theater an der Wien (2021), a operei „La Wally”, de Alfredo Catalani. Catalani a scris ...

O discuție necesară în fiecare zi | VIDEO

O discuție necesară în fiecare zi | VIDEO

publicat: vineri, 13 septembrie 2024

În societatea contemporană, discuțiile privind educația și sistemul de învățământ ar trebui să fie o constantă, nu o alegere sezonieră. Deși la ...

 

#TVRedu