Editura Uniunii Scriitorilor din România, “Cartea Românească”, a trecut, de la începutul acestui an, într-o nouă etapă a existenței sale, fiind sub administrarea editurii “Paralela 45”.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+.
Marți, 14 februarie, în premieră la TVR 3, discutăm cu scriitorul Călin Vlasie , fondatorul și directorul prestigioasei edituri “ Paralela 45 ” despre strategia de dezvoltare a Editurii "Cartea Românească".
Cartea Românească, o editura aproape centenară, căci a fost înființată in anul 1919, desființată în 1947 și reînființată în 1970, ca editura a USR, statut pe care și-l păstrează până astăzi, este, de la începutul anului 2017, în administrarea editurii Paralela 45.
Care este strategia de dezvoltare, în ce mod va fi continuată o tradiție aproape centenară, dar si care este rolul unei edituri în promovarea si susținerea literaturii și culturii naționale –sunt întrebări la care ne răspunde scriitorul Călin Vlasie, fondatorul și directorul prestigioasei edituri “Paralela 45”.
Scriitorul Călin Vlasie, cunoscut poet optzecist - cea mai recentă carte care îi poartă semnatura este una de publicistică, “Strategia de moșteni nebuni cinstiți sau ridicarea la putere”, carte ce conține articole apărute în câteva publicații, în special Contrafort, între dec 89 și 1992, cu un cuvânt înainte de Gheorghe Craciun, scris in 1998
Noi apariții editoriale la Cartea Românească:
- Matei Vișniec, Opera dramatică, vol. 1-2, Colecția „Cartea de teatru”;
- Mihaela Miroiu, Cu mintea mea de femeie, Colecția „Cartea de memorii”;
- Medeea Iancu, Delacroix este tabu: suita românească, Colecția „Cartea de poezie”;
- Gellu Dorian, Calea de urmat, Colecția „Cartea de poezie”;
- Marian Ilea, Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise, Colecția „Cartea de proză”;
- Petre Barbu, Cățărarea la cer, Colecția „Cartea de proză”;
- Eugen Negrici, Expresivitatea involuntară, Colecția „Cărți fundamentale”.