loader
Foto

Galerie foto

Contratenorul Franco Fagioli, invitatul Interviurilor Enescu

Pe  28 august, realizatorul TVR Marius Constantinescu a stat de vorbă cu unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi contratenori, Franco Fagioli. Despre muzică, baroc şi pasiunea de a cânta, de la ora 00:00, la TVR 2, TVR HD şi TVR+.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Originar din nordul Argentinei, San Miguel de Tucumán, Franco Fagioli este unul dintre cei mai cunoscuţi contratenori ai scenei internaţionale. Primul contact cu muzica l-a avut la Institutul de Muzică Tucumán, pentru ca ulterior să-şi aprofundeze studiile la Institutul Superior de Artă din Buenos Aires.

A intrat în lumina reflectoarelor în 2003, când a câştigat premiul Neue Stimmen al Fundaţiei Bertelsmann; doi ani mai târziu apărea pe scena operei din Zurich în Giulio Cesare de Händel, iar în 2007 debuta la festivalul Salzburg Whitsun, unde criticii au spus că a avut „o interpretare efervescentă”.

Au urmat marile scenele ale operelor europene, americane şi a colaborat cu dirijori recunoscuţi ca Riccardo Muţi, Marc Minkowski, Rinaldo Alessandrini, Gabriel Garrido, Nikolaus Harnoncourt, Michael Hofstetter, René Jacobs, José Manuel Quintana, Reinhard Göbel și Christophe Rousset.

Versatilitatea şi virtuozitatea lui Fagioli au fost folosite la maximum în 2012, când a participat la Festivalul de Vară de la Salzburg, interpretând  complicatul şi solicitantul rol al lui Andronico din Tamerlano (Händel). În toamna aceluiaşi an, a oferit o altă interpretare fascinantă la Nancy, unde l-a interpretat pe Arbace din Artaserse (Leonardo Vinci), un rol construit pentru castrato.

Pe scena Festivalului Internaţional „George Enescu” din 2015, Franco Fagioli a interpretat rolul lui Cesare din Catone in Utica, alături de alţi trei contratenori: Max Emanuel Cencic (Arbace), Ray Chenez (Marzia), Vince Yi (Emilia) – și doi tenori – Juan Sancho (în rolul titular, Catone), Martin Mitterrutzner (Fulvio).

„Franco Fagioli mi s-a dovedit alt gourmet. Mi-a povestit despre Baroc (nu doar muzică, ci şi mentalitate sau stare de spirit) cu voluptatea unuia care se înfruptă dintr-un platou cu bunătăţi. Asta e muzica pentru el, sursă de noi şi noi bucurii”, spune Marius Constantinescu, realizatorul interviului, difuzat în această duminică.

Pe scena americană, contratenorul argentinian a debutat în 2010, cu rolul principal din opera „Giasone” de Francesco Cavalli; vocea sa a fost descrisă în presa de peste ocean ca fiind „dulce, dar totuşi deplină, iar chipul său suav şi bărbătesc îţi recreează în minte efectul devastator pe care Giasone l-a avut asupra femeilor”, scria Chicago Tribune. „Trăim într-o epocă de aur a cântecelor contratenorilor, iar Fagioli este motivul pentru care se întâmplă asta”.


***

Despre Interviurile Festivalului Enescu:

Valentina Băinţan, Claudia Spătărescu, Claudia Robu şi Marius Constantinescu încep o nouă serie de interviuri esenţiale cu cei mai importanţi muzicieni invitaţi ai ediţiei 2015 a Festivalului Internaţional George Enescu. Dirijori, instrumentişti, solişti vocali, de la Ion Marin la Vasily Petrenko, de la Anja Harteros la Elisabeth Leonskaya, de la Kristjan Jarvi la Valentina Naforniţă, vor veni în fiecare duminică, la miezul nopţii, la întâlnirea cu telespectatorii TVR 2 şi TVR+.

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcaţi aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android.

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu