Spectacol-eveniment de Ziua Naţională a României! De la ora 13:30, s-a difuzat, în exclusivitate, Concertul Extraordinar Pop Simfonic susţinut de Paul Surugiu - Fuego pe 15 mai 2022, la Sala Palatului din Bucureşti.
Artistul a fost acompaniat de Orchestra Metropolitană București și de Corul Accoustic, ansambluri dirijate de maestrul Daniel Jinga.
Ați avut ocazia să ascultaţi melodii de colecţie, în variantă simfonică şi duete inedite cu orchestrații spectaculoase. Invitați speciali au fost soprana Elena Moșuc, Gheorghe Turda si compozitorii Eugen Doga şi Jolt Kerestely.
”Dragilor, să faci show-uri la Sala Palatului nu e ușor și nici la îndemâna oricui! Sunt investiții majore, e complicat de gândit o producție la nivel înalt și de scos cumva din zona de confort! Pe 1 decembrie, la TVR 2, veți putea urmări spectacolul meu pop simfonic de la Sala Palatului, alături de Orchestra Metropolitană București și de Corul Accoustic! Îmi vor fi aproape patru invitați de colecţie - Eugen Doga, Jolt Kerestely, Elena Moşuc și Gheorghe Turda! Garantez un regal, cu multe momente de referință, emoționante, cu un public special și cu piesele mele, reinterpretate într-o manieră aparte! Așadar, 1 decembrie, ora 13.30!” (Paul Surugiu-Fuego)
Program de difuzare:
TVR2 - 1 DECEMBRIE 2022, ORA 13:30, RELUARE 1 DECEMBRIE 2022, ORA 23:35
TVR INTERNAŢIONAL - 04 DECEMBRIE 2022, ORA 20:55
TVR MOLDOVA - 09 DECEMBRIE 2022, ORA 21:00.