loader
Foto

Comorile Olteniei la ”Exclusiv în România”

Cea mai uluitoare proprietate privată a începutului de secol XX, Palatul Mihail, care i-a aparținut celui mai bogat român din toate timpurile, Jean Mihail, se află în Craiova, iar Cristina Şoloc ne invită să o vizităm împreună.

 

Din 1954, Palatul Mihail găzduiește Muzeul de Artă Craiova, unde sunt expuse picturi și sculpturi ale celor mai importante nume din istoria artei românești: Constantin Lecca, Theodor Aman, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Ion Țuculescu, Eustațiu Stoenescu, Constantin Brâncuși. Pe lângă emoţia trăită la vederea operelor creatorilor români, ni se dezvăluie și povestea românului care a salvat România de la faliment în perioada Marii Crize.

(w882) Exclusiv i

(w882) Palatul Je

Apoi, pentru că s-au împlinit recent 50 de ani de la primul zbor al aeronavei de atac la sol, IAR 93 Vultur, echipa face o oprire la Avioane Craiova, unde aflăm mai multe despre primul avion românesc de luptă cu reacție, care a fost produs în serie la Fabrica de Avioane Craiova.

La rândul său călător prin Slatina, și Cristi Tabără vede partea bună a lucrurilor. Chiar gustoasă, putem spune, pentru că olteanul Giulliano Agapie, proprietarul restaurantului cu o fereastră albastră (celelalte sunt maro), ne arată că în Slatina se poate face sushi ca la carte, așa cum l-au făcut japonezii... aproape, pentru că există și o variantă care s-ar putea numi Prazoyama. Giulliano ne învață o metodă inedită de a face sushi delicios.

(w882) Exlclusiv

Tot în Slatina, vizităm vechea mănăstire Clocociov, una dintre acele mănăstiri din perioada medievală care a supraviețuit. Din păcate, din salba veche a mănăstirilor, nu au mai rămas decât 3 în picioare, în zona aceasta a Olteniei. Una dintre ele este Clocociov. Vom descoperi aici o poveste foarte frumoasă a prezentului, nu neapărat a trecutului. Surprinzător, există aici mai multe perechi de măicuțe surori, dintre care două perechi gemene.

Revedeți această ediție duminică, 23 februarie, de la ora 17, pe TVR 1.

Foto: capturi emisie TVR

 
„Religia la tablă”. O călătorie între două lumi

„Religia la tablă”. O călătorie între două lumi

publicat: miercuri, 07 octombrie 2026

Marți, 13 octombrie, de la ora 22:00, la TVR 1 și TVR+. O incursiune documentară în trecutul, prezentul și viitorul orei de religie în România. O ...

„Atunci când satul face 7000 de ani”, un documentar observațional de Sergiu Ciocoiu | VIDEO

În peisajul pitoresc al Neamțului, satul Hoisești nu este doar un simplu punct pe hartă, ci o poartă către un trecut îndepărtat, o mărturie vie a ...

„Povestea din ochii lor”: Ziua Mondială a Animalelor

„Povestea din ochii lor”: Ziua Mondială a Animalelor

publicat: vineri, 02 octombrie 2026

Pe 4 octombrie celebrăm Ziua Mondială a Animalelor, un moment de referință care ne reamintește tuturor că necuvântătoarele au nevoie nu doar de ...

 

#TVRedu