loader
Foto

„Cireşarii” dau semnalul vacanței: Cavalerii florii de cireș vin dimineața la TVR3

La TVR3 de luni, 24 iunie, până vineri, 5 iulie, puteți pleca în drumeții de la ora 10.00, de luni până vineri, împreună cu protagoniștii serialului românesc filmat în 1972 de regizorul Andrei Blaier.

 

Îndrăgitul serial „Cireşarii” ne amintește de perioada plină de distracţie şi neprevăzut a copilăriei.

Scenariul se bazează pe seria de romane omonime de Constantin Chiriță, primele două volume ale ciclului „Cireşarii”: „Cavalerii florii de cireş” şi „Castelul fetei în alb”.

Este o producţie a Studioului de Film TV din 1972, în regia lui Andrei Blaier.

Serialul are zece episoade. Cărţile au fost cel mai bine vândute în perioada comunistă, după „Toate pânzele sus” , cartea lui Radu Tudoran.

Cine nu-şi aduce aminte de adolescenţii de pe Strada Cireşului - Victor, Ionel, Dan, Maria, Ursu, Tic şi Lucia, care au oferit atâtor tineri model de prietenie şi spirit de echipă?! Ei sunt “Cireşarii” gata să pornească în aventuri, oferind exemple de loialitate şi încredere. Toate acestea le veţi (re)descoperi într-o poveste ce a făcut din milioane de copii, cireşari.

(w882)

Cu această ocazie îi veţi revedea pe Vasile Nițulescu, Mircea Șeptilici, Mircea Anghelescu, Ernest Maftei, Ion Marinescu, Petre Gheorghiu, Alexandru Boros, Mihai Gingirov, Carmen Gentimir, Radu Florin, Irina Bărbat, Gabriel Kiritescu, Cornel Coman, Andrei Codarcea, Dorin Varga, Traian Dănceanu, Matei Gheorghiu, Ion Niciu, Victoria Mierlescu, Ileana Stana Ionescu.

Din  24 iunie, la TVR3, urmăriți zilnic, de  luni până vineri, câte un episod din cele zece ale serialului:

  • Expediţia în pericol
  • Prizonieri în Peştera Neagră
  • Semnale enigmatic
  • Cireşarii în acţiune
  • Un meci de box
  • Mesajul
  • Cetatea vulturilor
  • Taina Logofătului Zogreanu
  • Labirintul
  • Castelul fetei în alb

Mai multe informații despre filmele și serialele programate la TVR puteți afla aici.

 

"Devreme, despre vreme", în Japonia

publicat: vineri, 07 noiembrie 2025

Știați că există 11 feluri de a spune cer în limba japoneză și aproximativ 100 de termeni pentru ploaie?

Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, un tezaur european, își datorează existența entuziasmului lui Victor Gorduza, fondatorul colecției în 1968. ...

"Forța ideilor" – Lecția democrației

publicat: marţi, 21 octombrie 2025

Noua ediție a emisiunii "Forța ideilor", difuzată pe TVR 2, aduce în atenția publicului o temă esențială și mereu actuală: democrația – cum se ...

 

#TVRedu