Duminică, 23 octombrie, de la ora 15.00, v-am propus la TVR 2 o Gală cu romantism și energie, cu tineri talentaţi şi cu legende ale muzicii uşoare.
La numai 8 ani era supranumit "Privighetoarea Nistreană" şi comparat cu Robertino Loretti. Cantautor apreciat în Basarabia şi nu numai, Ionel Istrati a venit, în premieră, la "Drag de România mea!".
În cea de-a patra emisiune a sezonul 9 am avut două tributuri speciale. Primul a fost adus lui Aurelian Andreescu de Marius Bălan, solist al Teatrului ”Alexandru Davila” din Pitești.
Cel de-al doilea tribut i-a fost dedicat, de Ianna Novac, lui Eugen Doga, unul dintre cei mai importanţi compozitori ai lumii.
Interpretă de muzică pop şi dance, de peste 20 de ani, Annes ne-a încântat cu cele mai îndrăgite şlagăre, dar şi cu piese noi.
Este cântăreaţă, compozitoare, textieră, realizatoare de emisiuni de televiziune şi actriţă. Corina Chiriac a revenit în studioul 3 al Televiziunii Române pentru o celebrare, în avans, a zilei sale de naştere din 26 octombrie. Artista a cântat şi a dansat cu foc şi ne-a povestit despre cea mai recentă carte pe care a lansat-o.
Noua generaţie a fost reprezentată de două cupluri de dansatori profesioniști - Radu Podariu - Nicoleta Anghel și Matei Octavian - Ines Floroiu.
Paul Surugiu-Fuego a avut și el daruri muzicale alături de trupa Supermarket și de baletul condus de coregraful Florin Mariș.
***
Ne găsiți și pe Facebook și Instagram!
Foto: Ana Maria Halalai
Producătorul emisiunii: Codruța Prunariu
***
Program de difuzare:
TVR2: duminică, ora 15:00; sâmbătă, ora 00:00
TVR Internațional: sâmbătă, ora 21:00 (ora României)
TVR MOLDOVA: sâmbătă, ora 21:00