loader
Foto

Cele mai mari nume ale teatrului internaţional au fost sâmbătă la TVR 1

Cătălin Ştefănescu a fost gazda Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu, 2014, a cărui gală s-a difuzat pe 21 iunie, de la 16.30, la TVR 1 şi TVR+.

 

Gala este disponibilă online pe TVR+

Într-o perioadă în care sportul rege pare să fi cucerit micul ecran, TVR reflectă, în programele sale din acest weekend, şi evenimente culturale de mare însemnătate pentru spaţiul românesc şi nu numai. Cătălin Ştefănescu a fost gazda unuia dintre evenimentele cu tradiţie ale teatrului internaţional, Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2014. Cele mai mari nume ale teatrului internaţional s-au întâlnit, în această lună, la Sibiu, la cea de-a XXI-a ediţie a festivalului de teatru devenit celebru. Gala acestuia a putut fi văzută de telespectatorii TVR 1 sâmbătă după-amiază, de la ora 16.30.

10 zile, 2500 de invitaţi din peste 50 de ţări, 381 de evenimente, 150 de premiere, 66 de spaţii dedicate, 600.000 de spectatori. Sâmbătă, 21 iunie, telespectatorii TVR 1 au fost invitaţi să urmărească Gala Festivalului, spectacol ce a avut loc la Filarmonica de Stat din Sibiu şi a marcat întregul parcurs al festivalului.

Evenimentul a însemnat o recunoaştere publică a meritelor celor mai importanţi artişti care au contribuit la dezvoltarea acestui fenomen la Sibiu. În cadrul Galei Festivalului Internaţional de Teatru s-au acordat premii, iar şapte personalităţi ale teatrului internaţional au primit stele pe celebra Sibiu Walk of Fame (proiect lansat anul trecut, după celebrul model hollywoodian): fondatorul primului teatru de pe teritoriul actual al României (în 1788, la Sibiu) - Martin Hochmeister (post mortem) şi patronul spiritual al Teatrului Naţional din Sibiu Radu Stanca (post mortem), marele coregraf Gigi Căciuleanu, Peter Stein - unul dintre cei mai aclamaţi regizori de teatru şi operă din lume, Peter Brook - considerat cel mai inovator regizor din teatrul occidental contemporan, Lev Dodin - legenda teatrului rus şi Krystian Lupa - creator de teatru polonez. Actorul Ilie Gheorghe şi regizorul Radu Afrim s-au numărat şi ei printre cei premiaţi la Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2014. Invitaţi speciali la Gală au fost membrii trupei britanice Cantabile.

Alături de telespectatorii TVR 1, spectacolul de sâmbătă a putut fi vizionat şi de internauţi, pe platforma video TVR+, disponibilă şi pe mobil şi tabletă. Descărcaţi aici aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

 
Kilograme multe, educație puțină | VIDEO

Kilograme multe, educație puțină | VIDEO

publicat: miercuri, 04 decembrie 2024

Activitatea fizică este esențială pentru menținerea unei stări de bine generale și pentru prevenirea afecțiunilor de sănătate.

Educația în România: O prioritate ignorată | VIDEO

Educația în România: O prioritate ignorată | VIDEO

publicat: miercuri, 04 decembrie 2024

În ultimii ani, educația s-a dovedit a fi un subiect de controversă în România, iar statisticile naționale și europene susțin această observație.

Scriitorul Goran Mrakić și antreprenorul Gheorghe Chevereșan invitați la

Asociația Banatica se află în centrul discuțiilor actuale despre promovarea sportului și educației în comunitate, având ca invitați de marcă pe ...

 

#TVRedu