Inaugurăm sezonul trei al răsfăţului la o cafea bună, cu arome de mentă şi alte delicii intelectuale, în compania scriitoarei şi jurnalistei Daniela Zeca Buzura. În fiecare sâmbătă, de la ora 9:30, la TVR2 şi de la ora 13:00, la TVR HD.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+.
Ne aflăm în a doua jumătate a lunii martie când cireşii au explodat în înflorirea lor precipitată, surprinşi pe picior greşit de un soare arzător ce alternează ameţitor cu vijelia duşmănoasă a ultimelor zvâcniri ale iernii. Fulgii zburătăciţi ai petalelor scuturate s-au aşezat peste tot, pregătindu-ne parcă pentru o întâlnire specială. Nu este deloc o figură de stil, ci evocarea unei atmosfere menită să pună în pagină o prezenţă care uzează în mod constant de farmec, poezie, muzică, formă şi culoare: creatorul de modă Cătălin Botezatu.
„Barba, în stilul lui George Michael, un look impecabil şi aura mondenă, îl umbresc de multe ori pe Cătălin Botezatu, creatorul de frumuseţe: un spirit neliniştit şi sensibil care susţine că viaţa are tot timpul sens”, ne introduce Daniela Zeca Buzura în miezul unei conversaţii deloc frivole aşa cum, probabil, mulţi s-ar fi aşteptat. Dar, cum suntem invitaţi la Mic Dejun de Daniela Zeca Buzura, suntem siguri de „scenariul” unei destăinuiri neaşteptate.
Lumea modei! Ce poate fi mai schimbător şi nestatornic, v-aţi putea întreba, şi pe bună dreptate. La fel ca ea, Moda, şi cei care se ocupă de această „doamnă capricioasă” pot fi de multe ori catalogaţi ca... nestatornici, superficiali, atraşi precum fluturele de lumină de spectacolul perpetuu al podiumurilor de prezentare, al şedinţelor foto alături de manechine splendide şi ireale.
Nimic mai fals. Lumea modei, cu sclipirile ei scurte şi intense, este forte dură. Se munceşte mult pentru ca acea defilare cu public şi pentru public să fie perfectă. Riscurile sunt imense. Investiţia la fel. Sunt luni de trudă, de la concept, la realizare. Dacă eşti în top, aşa cum este Cătălin Botezatu acum, e foarte greu să te menţii în fiecare clipă, în vârful competiţiei. Pentru asta trebuie să trăieşti total pentru meseria ta. Restul sunt aspecte colaterale.
Iar Cătălin Botezatu a demonstrat că drumul de la podium, ca manechin, la creaţie, ca designer şi, mai apoi ca manager şi om de spectacol, se construieşte clipă de clipă, cu fiecare rochie, cu fiecare prezentare.
„Întotdeauna mi-a fost frică să nu dezamăgesc. Vreau să fiu mereu pe primul loc”, mărturisea cu zâmbetul pe buze, dar şi cu siguranţă de sine, creatorul de modă.
La cei 50 de ani, încă neîmpliniţi, de zodie Săgetător, cu ascendent în Leu – o combinaţie letală – Cătălin Botezatu este, de departe, cel mai titrat creator de modă din România, cu un palmares de invidiat atât în ţară cât şi în străinătate. S-a format la vechea şcoală a Centrului de Modă al Industriei Uşoare şi apoi a Casei de Modă Venus, condusă de „mama” Zina Dumitrescu. A învăţat cum se pune în valoare o haină, dar a înţeles repede că nu neapărat „haina îl face pe om”.
Cătălin Botezatu şi-a păstrat şarmul, cultivând pragmatismul. A ştiut că viaţa unui manechin este scurtă şi conjuncturală şi a ştiut să profite, învăţând meserie de la maeştrii modei româneşti dar şi de la celebrul Gianni Versace în atelierele căruia a activat timp de şase luni.
De la Milano s-a întors plin de orgoliu şi speranţe. La începutul anilor '90 a devenit director de stil al Casei de Modă Europa din Bucureşti. Dar nu s-a mărginit la a lucra pentru alţii şi a avut îndrăzneala de a începe pe cont propriu. Aşa a apărut pe piaţa românească casa de modă Delphi.
Alături de profesionişti adevăraţi a învăţat totul despre croiuri şi tipare, materiale şi tendinţe, mişcare scenică şi scenariul „poveştii” fiecărei prezentări. Tocmai de aceea, Cătălin Botezatu este omul-spectacol, el crează nu doar o ţinută singulară, ci o prezentare integrată, în care fiecare accesoriu, din cap până-n picioare are locul lui. A ştiut ce să ceară de la colaboratorii săi şi cum să obţină ceea ce îşi dorea.
Colecţiile sale sunt metafore. Se inspiră din stări, frânturi de versuri şi de melodii, parfumuri şi zâmbete, încruntări şi dezamăgiri. Colecţiile sale plac pentru că ele exprimă ceva. Evocă epoci, istorii, simple instrumente, stări de spirit. Poartă titluri precum tablourile unui pictor. Meritorie este crearea de costum de scenă în piesa de teatru „Marchizul de Sade”/Quills a lui Doug Wright, Teatrul Odeon, un spectacol în regia lui Beatrice Rancea sau cele peste 200 de costume imaginate pentru spectacolul „Cabaret”, montat la Teatrul de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.
„Îmi închipui că nu este greu de lucrat cu Cătălin Botezatu. Profesional vorbind. Pentru că este un om care ştie ce vrea. S-a văzut asta de cum a păşit în platou. A măsurat din ochi într-o clipă fiecare detaliu. A ştiut cum să stea la cadru. Unde cade accentul, lumina. S-a ascuns sub o pereche de ochelari de care nu s-a despărţit la începutul emisiunii. Se proteja parcă de întrebări incomode. Dar, cum a început întregistrarea se simţea că îi este bine alături de noi. Nu era atacat cu întrebări de alcov. S-a destins. Şi atunci am descoperit un om foarte serios, îndrăgostit de ceea ce face, devotat, cu o mare experienţă de viaţă, care cunoaşte preţul renunţării la multe dintre lucrurile care, celor mai mulţi dintre noi, li s-ar părea de neacceptat”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătoare emisiunii.
Cătălin Botezatu îşi trăieşte viaţa la vedere. Joacă totul pe o carte. Iar aceasta este Moda şi spiritul ei. O trăieşte total, fascinant şi devorator, cu preţul vieţii şi al desfătării. Călătoreşte mult. Este prezent peste tot. Este invitat în show-uri de televiziune, în spectacole şi prezentări şi face faţă cu brio.
Este un campion în adevăratul sens al cuvâtului. Frumuseţe şi anduranţă. Pasiune şi răbdare. Provocare şi aşteptare. Nimic nu este prea mult pentru acea jumătate de oră de defilare perfectă. Manechinele, muzica, coregrafia, designul de lumini, tumultul din spatele cortinei, machiajul, coafura, parfumul, ţinuta, TOTUL trebuie să fie la superlativ pentru ca el, creatorul, să fie mulţumit şi publicul... în delir.
„A trăi permanent în lumina reflectoarelor nu este deloc comod. Şi sper ca experienţa acestei conversaţii de sâmbătă dimineaţă se va mai repeta şi cu alte prilejuri, la fel de plăcute”, adaugă Ileana Ploscaru Panait.
***
Emisiunea este difuzată şi pe TVR HD (sâmbătă, 19 martie, ora 13:00), TVR Internaţional (marţi, 22 martie, ora 16:00) şi TVR Moldova (sâmbătă, 26 martie, ora 9:00)
***
„Dorim să mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul TVR al emisiunii.