loader
Foto

"Cântec și poveste" cu Viorica Chiurciu

Vă invităm la o întâlnire de suflet cu Viorica Chiurciu din Oltenia, cea care a știut să îmbine armonios profesia de medic cu pasiunea pentru cântecul popular, sâmbătă, 22 august, ora 19.00, la TVR3.

 

Prin cântec, dau voce bucuriilor mele şi tot cu ajutorul lui, îmi plâng şi îmi alin durerea, deoarece, de multe ori, îmi port cântecul cu lacrimile pe obraz, căci sufletul îmi plânge şi îmi râde în acelaşi timp, în depănarea duioasă a amintirilor ce spun pe note, povestea vieţii mele..., povestea vieţii noastre.” - Viorica Chiurciu

(w882) viorica Ch

Binecunoscuta interpretă a Olteniei și-a purtat de-a lungul timpului dorurile de pe meleagurile natale cu multă dragoste și dăruire, iar cântecele sale izvorăsc din bucuria de viață a țăranului român.

Gânduri, amintiri și împliniri...

De când ne naştem  începem să visăm, să avem dorinţe şi să ne creăm speranţe pe care, cu voinţă şi cu muncă putem să ni le împlinim. Astfel, pentru a rămâne fideli şi a da glas năzuinţelor noastre, trebuie să fim tenace şi să facem cu plăcere, tot ce ne propunem. Şi cred că acest lucru este una dintre garanţiile reuşitei şi, implicit, ale fericirii noastre.

(w882) viorica Ch

De aceea, consider că, în viaţă, trebuie să ne permitem nouă înşine, să ne exploatăm  potenţialul complex pe care îl avem ca fiinţe umane. Astfel, cu toate că muzica a fost prima mea dragoste, totuşi, cei dintâi paşi, ca viitor profesionist în domeniu, i-am făcut în medicină, fapt care mi-a adus împlinirile la care am visat, pentru ca, într-o zi, inopinat, suflul muzicii să se anime din nou în mine, ca o completare la cererea de fericire a sufletului.

(w882) viorica Ch

Şi iată că în felul acesta, vocaţia şi pasiunea pentru arta muzicii s-au întâlnit pe un fond de flexibilitate sufletească, psihică şi intelectuală, motiv pentru care mi-am dorit să abordez cu aceeaşi seriozitate şi acest domeniu, începând studiile chiar la Conservator, respectiv la prestigioasa Academie de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj, îndrumată fiind de profesori de renume care mi-au descoperit talentul şi m-au ajutat să mă dezvolt ca artist.

(w882) viorica Ch

Astăzi abordez cu la fel de multă pasiune şi dăruire atât muzica populară, cât şi pe cea uşoară, fiind la primele mele albume din ambele genuri. Din dragoste pentru cântec, am căutat să îmbin sunetele cele mai potrivite pentru fiecare proiect al meu, care reprezintă, de fiecare dată, o călătorie în sufletul meu.

Prin cântec răzbate vocea mea interioară, ca o formă de eliberare şi regăsire a liniştii sufleteşti. - Viorica Chiurciu

***

Producător: Maria Tănase Marin

 
De la

Afirmația ancestrală "clientul nostru, stăpânul nostru" a fost multă vreme piatra de temelie a comerțului. "Global", sâmbătă, 17 mai, ora 17:00, ...

Emisiunea "Forța Ideilor" subliniază importanța cunoașterii istoriei României ca fundament al identității naționale, depășind simpla pregătire ...

Valențele educaționale ale teatrului. Interviu cu Monica Davidescu | VIDEO

Interviul cu Monica Davidescu, actor al Teatrului Național din București și fondator al companiei Concordia, subliniază importanța fundamentală a ...

 

#TVRedu