loader
Foto

Galerie foto

Călătorim în Bucovina cu “Exclusiv în România”

Cea mai mare colecţie de motociclete din România, Mănăstirea Putna, ceramica de Marginea sunt doar câteva repere ale spaţiului bucovinean prezentate în ediţia emisiunii de sâmbătă, 12 mai, de la ora 18:00, la TVR 1, TVR HD şi online pe TVR+.

 

Ne întoarcem în Bucovina pentru a descoperi lucruri noi şi frumoase. La doar câţiva kilometri de Rădăuţi ajungem într-un loc desprins, parcă, dintr-un documentar american, unde se află cea mai mare colecţie de motociclete din România.

(w882) exclusiv i

Aici şi-au dat întâlnire toate motocicletele construite în blocul comunist, dar şi multe altele, făcute în Occident, pe vremuri sau în prezent. Orice turist care trece prin zonă, pasionat de motociclete sau nu, poate vizita acest loc care este deschis 7 zile din 7, şi dacă are noroc, îl poate întâlni chiar pe domnul Alexandru, gata să îi explice istoria acestor bijuterii pe două roţi.

(w882) exclusiv i

Foarte aproape de Rădăuţi se află şi prima ctitorie importantă a lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea Putna. Am venit aici, pe o cărare bătută de multe ori, pentru a afla, şi a vedea, lucruri interesante şi mai puţin ştiute despre una dintre cele mai frumoase mănăstiri din ţară. Aici, în biserica mănăstirii, se află moaştele celui care a fost sfătuitorul lui Ştefan cel Mare, Daniil Sihastrul, şi la îndemnul căruia a construit chiar mănăstirea Putna. Am aflat şi că, aici, se intâmplă uneori lucruri inexplicabile, poate chiar minuni. Puţină lume ştie că şi biserica mănăstirii Putna a avut o pictură exterioară foarte frumoasă, făcută cu foiţă de aur şi argint, dar care la un moment a dispărut.

(w882)

De la mănăstire ne-am dus să vedem unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Bucovinei, ceramica de Marginea. Aşa că nu puteam să ajungem aici fără să vizităm şi olarii din zonă, chiar dacă au mai rămas foarte puţini. Aceştia spun că de 10 ani s-a retrezit interesul oamenilor pentru vase tradiţionale de ceramică şi că, în sfârşit, meşteşugul a început din nou să fie apreciat.

***

Prezintă Cristian Tabără

Producători: Cristina Madgearu şi  Marin Găbudean

***

În anul Centenarului, un fir nou călăuzeşte drumurile echipei de jurnalişti Exclusiv în România în căutare de unicate. Prin urmare, în fiecare episod al celui de-al unsprezecelea sezon, echipa lui Cristian Tabără va repera poveşti, locuri, evenimente sau personaje legate de unirea din 1918 şi va călători pe urmele lor.

 
Kilograme multe, educație puțină | VIDEO

Kilograme multe, educație puțină | VIDEO

publicat: miercuri, 04 decembrie 2024

Activitatea fizică este esențială pentru menținerea unei stări de bine generale și pentru prevenirea afecțiunilor de sănătate.

Educația în România: O prioritate ignorată | VIDEO

Educația în România: O prioritate ignorată | VIDEO

publicat: miercuri, 04 decembrie 2024

În ultimii ani, educația s-a dovedit a fi un subiect de controversă în România, iar statisticile naționale și europene susțin această observație.

Scriitorul Goran Mrakić și antreprenorul Gheorghe Chevereșan invitați la

Asociația Banatica se află în centrul discuțiilor actuale despre promovarea sportului și educației în comunitate, având ca invitați de marcă pe ...

 

#TVRedu