Care este drumul de la adunatul strugurilor până la licoarea din pahare ne arată echipa Exclusiv în România la ediţia de sâmbătă, 24.12, ora 19.00, la TVR 1, TVR HD, TVR+ . Bulgarii din Silistra li se alătură românilor la sărbătoarea recoltei de la Ostrov.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+.
Cine toamna a muncit, iarna, se bucură de recoltă. O ştie toată lumea, dar şi echipa Exclusiv în România, care în această toamnă a mers la culesul viei în Dobrogea. La Ostrov, realizatorii au urmărit întregul proces, de la adunatul strugurilor până la licoarea din pahare. Redactorul Lorelei Mihală, turist în misiune din ediţia de sâmbătă, 24 decembrie, ne prezintă filmul care se termină cu imaginea din pahar a aromatului vin de Ostrov. Chiar şi bulgarii din Silistra, localitatea bulgărească din apropiere de Ostrov, trec graniţa şi li se alătură românilor la cules via şi mai ales la sărbătoarea recoltei. Ediţia poate fi urmărită, ca şi până acum, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, sâmbătă, de la ora 19.00.
Dacă tot au ajuns în această parte a ţării, realizatorii nu au ratat ocazia de a ne dezvălui două locuri din zonă importante pentru istoria creştinismului de la noi: Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei şi Mănăstirea Dervent. Ce este acela un păcui? Sâmbătă, la ora 19.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+ aflăm răspunsul, când ajungem la una dintre cele mai misterioase cetăţi din România – Vicina - cunoscută şi sub numele cetatea Păcuiul lui Soare.
Cetatea de la Păcuiul lui Soare a fost o bază navală bizantină din jurul anului 1000. A fost construită, între 972 şi 976, de către trupele împăratului Ioan I, poreclit Tzimiskes. Aşezarea de lângă Ostrov, la aproximativ 130 km de Constanţa, a dăinuit până la începutul sec. al XV-lea, atunci când a fost abandonată, şi dispare până la 1955, în momentul regăsirii sale.
Jurnalist: Lorelei Mihală
Producători: Cristina Madgearu şi Marin Găbudean
Despre Exclusiv în România
Din 27 aprilie 2013, telespectatorii TVR 1 au ocazia să cunoască obiective turistice unice în Europa sau chiar în lume, care pot fi văzute Exclusiv în România. În fiecare sâmbătă, de la ora 18.00, românii pot afla ce potenţial turistic au locurile în care trăiesc, dar şi multe informaţii extrem de utile, dintr-o emisiune de turism semnată şi prezentată de Cristian Tabără. Exclusiv în România este transmisă în simulcast pe TVR HD şi online, pe www.tvrplus.ro.
În fiecare episod Exclusiv în România, Cristian Tăbără călătoreşte, descoperă şi prezintă obiective turistice, istorie, cultură, credinţă, arhitectură, tradiţii, gastronomie, facilităţi turistice şi, mai ales, unicate europene şi mondiale din România, dintre care unele sunt încă necunoscute şi neexploatate turistic. Emisiunea întâlneşte telespectatorul cu destinaţii spectaculoase, cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi atracţii locale.
Realizator: Cristian Tabără
Producători: Cristina Madgearu, Marin Găbudean
Producători: Cristina Madgearu şi Marin Găbudean