În ediția de miercuri, 1 iunie, a emisiunii „Breaking fake news", Marian Voicu v-a propus o discuție despre noua centrală nucleară ce urmează să fie construită în Doiceşti.
România ar putea deveni prima țară din lume care obține energie nucleară cu reactoare modulare mici.
Prima centrală va fi instalată la Doicești, Dâmbovița și ar putea fi operațională în 2028. Tehnologia a fost dezvoltată de compania americană NuScale și ar permite înlocuirea termocentralelor dezafectate. România ar putea deveni și un centru de producție și pregătire.
Aceasta ar putea reprezenta una din soluțiile pe termen mediu pentru independența energetică a României.
Justin P. Friedman, Consilier principal pentru Competitivitate Comercială în Energie Nucleară, Biroul de Securitate Internațională și Neproliferare, Departamentul de Stat al SUA a fost invitatul lui Marian Voicu în emisiunea „Breaking Fake News”, la TVR 1, miercuri, 1 iunie, ora 23.10.
În urmă cu 9 ani, explorarea gazelor de șist de la Pungești a generat proteste care au dus la abandonarea proiectului de către compania americană Chevron. Cât de mult a contat dezinformarea? Aflăm din rubrica Conspirația săptămânii, realizată de Tatiana Țarfulea.
Dezinformarea privind legea offshore a exploatării zăcămintelor din Marea Neagră, criza alimentară ca armă a propagandei ruse și teoriile conspirației privind masacrul din Texas sunt subiectele pe care le regăsim în Revista presei fake, puse în discuție de Horia Grușcă.
Cât e adevăr și cât e minciună din toate informațiile pe care le auzim zilnic? Cum facem să nu ne lăsăm înșelați? Întrebări aflate pe buzele tuturor își caută explicații într-o nouă ediție a emisiunii „Breaking fake news".