loader
Foto

Banatu-i fruncea! Roxana Goia duce în Timiş al nouălea trofeu „Vedeta populară”!

Peste jumătate de milion de telespectatori au urmărit finala „Vedeta populară”, prezentată de Iuliana Tudor la TVR 1, concursul de folclor fiind în topul celor mai vizionate programe ale serii de 11 iunie.

 

Tânăra Roxana Goia, de 17 ani, elevă la Liceul de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara, este câştigătoarea Marelui premiu de 100.000 de lei şi a titlului „Vedeta populară”, obţinute aseară, 11 iunie, în finala concursului de talente din folclorul românesc, difuzată de TVR 1. Pe locul al doilea s-a clasat Andra Horoba, de pe Valea Ţibleşului, iar cel de-al treilea loc i-a reveint lui Daniel Breban, care a reprezentat Ţara Chioarului.

(w882)

„În ediţia aceasta au fost nişte tineri extraordinari, au venit cu lucruri interesante, cu repertoriu mai altfel decât la celelalte ediţii. Sabin Drăgoi spunea: sunt oameni care slujesc folclorul şi sunt oameni care se slujesc de folclor. Aş fi tare bucuros să văd peste ani, dacă oi mai fi, că tinerii care au plecat de la Vedeta populară slujesc folclorul”, a subliniat Grigore Leşe, în numele juriului „Vedeta populară”. „Toţi tinerii din finală meritau premiul, dar concursul are doar un singur câştigător! Iar câştigătoarea sezonului 9 Vedeta populară este Roxana Goia!”, a sunat anunţul său.

(w882)

Cu lacrimi în ochi, fericită, câştigătoarea trofeului „Vedeta populară” ne-a declarat: „Nu sunt cuvinte care pot descrie bucuria din sufletul meu, câteva clipe nici nu am realizat că eu am câştigat. Apoi, m-am gândit ce mare bucurie voi face familiei mele, colegilor şi profesorilor mei de la Liceul de muzică Ion Vidu, dar şi oamenilor din Banat. I-am mulţumit bunului Dumnezeu că m-a călăuzit mereu! Şi tot acolo, în cer, e şi dragul meu bunic, pe care îl moştenesc. Îmi doresc ca lumea care m-a urmărit la acest concurs să se regăsească în toate cântecele pe care le-am interpretat cu tot sufletul”.

(w500)

Parcursul Roxanei Goia la „Vedeta populară“ a început în cea de-a cincea ediţie a sezonului, când talentul şi hotărârea au ajutat-o să-şi devanseze competitorii. A urmat sfatul profesoarei şi idolului ei, Nicoleta Voica, cea care a învăţat-o că mereu trebuie să fie cu pomeții sus când urcă pe scenă, să nu arate tristețea, indiferent de ce se întâmplă în viața ei. „De-aș mai fi în satul meu”, melodia ei preferată, a fost și modul Roxanei de a ne transmite dorința ei cea mai mare, aceea de a se întoarce acasă, deși își dă seama că nu poate avea un drum în muzică dacă rămâne în sat. Apoi, în semifinală a venit la fel de hotărâtă... şi cu un busuioc, pentru noroc! Ba chiar şi cu o piesă extrem de emoţionantă din folclorul italian. În seara finalei, Roxana a impresionat cu interpretarea unei melodii din repertoriul lui Fărâmiţă Lambru (muzică lăutărească) şi cu o doină din repertoriul Marianei Drăghicescu.

Bănăţeanca Roxana Goia s-a înscris la „Vedeta populară” la îndemnul preotului din sat

La 10 ani, micuța Roxana Goia a cântat prima oară la biserică și părintele Ștefan i-a remarcat talentul. Roxana cântă și acum în fiecare duminică pricesne, chiar dacă s-a mutat la Timișoara și stă la internat. Cel mai bine se simte tot acasă, lângă familie, de care i-a fost tare greu să se despartă când a intrat la liceu. Ori de câte ori are timp, își ajută părinții la ferma de animale pe care o dețin, deși mărturisește că toată lumea o protejează acasă. Crede că sensibilitatea este cel mai mare defect al ei. Și mai are un „defect”: vrea mereu să câștige. Iar la „Vedeta populară”, la cei numai 17 ani ai săi, a reușit transforme dezavantajele în puncte forte și să devină câștigătoarea sezonului 9 al talent-show-ului de folclor de la TVR 1.

(w882)

Bănățencei i-a fost teamă de preselecții și, înainte de a intra în sală, a făcut un târg cu preotul din satul natal: dacă reușește să treacă de preselecții, părintele trebuie să-și învingă teama de avion și să vină cu ea la București. Ceea ce s-a și întâmplat, de altfel, duminică seară, la finala „Vedeta populară”, când părintele din sat i-a fost alături.

Ce a însemnat pentru Roxana Goia participarea la „Vedeta populară”, aflăm chiar din răspunsurile ei:

Ce a însemnat pentru tine participarea la „Vedeta populară”?

Ştiam că este o competiţie importantă, însă până nu am trecut de presecţie şi a început concursul propriu-zis, nu am realizat amploarea lui. Este, cu siguranţă, cel mai mare şi complex concurs la care am participat.

(w882)

Cum te-a schimbat această experiență?

În primul rând, vreau să spun că toate provocările din concurs - interpretarea unui cântec cu un solist din zona mea, prezentarea unui obicei tradiţional - m-au pus la muncă şi studiu, ceea ce mi-a plăcut, pentru că am început să cunosc mai mult din folclor. Cea mai mare provocare a fost interpretarea unui cântec din folclorul italian, dar şi cântecul lăutăresc. Mi-a fost şi teamă, dar mi-a şi plăcut. Aşa am descoperit că pot şi mai mult şi m-am perfecţionat în interpretare, dar am căpătat şi mai multă siguranţă de sine.

Te vedeai câștigătoarea sezonului? Tu cine credeai că are cea mai mare șansă?

Să vă spun drept, am sperat să pot ajunge în finală. Pe o parte dintre colegii mei concurenţi îi ştiu de la alte festivaluri concurs din Banat şi din ţară. Sunt foarte buni! Însă cântăreşte mult cum te prezinţi în momentul concursului, cum îţi stăpâneşti emoţiile, ce alegi să cânţi, cum transmiţi... mie îmi place foarte mult glasul lui Daniel Breban.

Ce ai vrea să transmiți publicului larg, celor care ar vrea să participe?

Particip la concursuri de la 10 ani, însă aici, la „Vedeta populară” este un nivel atât de înalt, din toate punctele de vedere, încât ţi se taie răsuflarea. Fiecare om din echipa TVR ştie ce are de făcut, ne-au încurajat permanent pe toţi concurenţii, orchestrele şi dirijori ne-au acordat tot sprijinul, iar ansamblul Junii Sibiului ne-a pregătit tuturor coregrafii pe măsură. Nu în ultimul rând, vreau să spun că doamna Iuliana Tudor ne-a ţinut un fel de curs despre ceea ce înseamnă un artist în devenire, ce conduită să avem, cum să ne comportăm şi că trebuie să fim exemplu pentru tineri, pentru cei din jur. Sincer, şi dacă nu aş fi câştigat, după ce mi-ar fi trecut momentul de tristeţe, ar fi rămas bucuria că am participat la un asemenea concurs.

Finala „Vedeta populară”, printre cele mai vizionate programe ale serii de 11 iunie

(w882)

Peste jumătate de milion de telespectatori au urmărit finala „Vedeta populară”, prezentată de Iuliana Tudor la TVR 1, concursul de folclor fiind în topul celor mai vizionate programe ale serii de 11 iunie. Sute de mii de români au aplaudat, din faţa micilor ecrane, prestaţia Roxanei Goia şi a competitorilor ei, precum şi celelalte momente artistice desfăşurate pe scena „Vedeta populară”. Aproape 700.000 de telespectatori erau la TVR 1 în momentul anunţul câştigătorului, înregistrat la 22.58 (target naţional).

Ce urmează la TVR 1 după încheierea sezonului 9 „Vedeta populară”

(w882)

„S-a încheiat şi sezonul 9 Vedeta populară... cu emoţii, cu bucurii, cu poveşti de viaţă, cu concurenţi foarte talentaţi, cu modele de urmat şi cu o echipă fantastică! Le mulţumesc tuturor pentru implicare şi ne vedem la sezonul 10! Succes câştigătoarei, felicitări tuturor participanţilor din cadrul acestui sezon! Să fii la Vedeta populară reprezintă în sine un câştig! Iar până la noul sezon al concursului, pe telespectatori îi aştept la TVR 1 cu evenimente surpriză, dar şi cu cele tradiţionale, desfăşurate de-a lungul verii”, ne promite Iuliana Tudor, producătoarea şi prezentatoarea show-ului de la TVR 1.

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu