loader
Foto

Aurelian Temișan la „Reţeaua de idoli", un artist care a rezistat probelor timpului

Despre Aurelian Temișan se știe că este un cântăreț talentat. Mai puțină lume cunoaşte însă că este și campion mondial la fotbal și că are o pasiune legată de Crăciun. L-am urmărit pe 27 decembrie, de la ora 21:00, la TVR 2.

 

„Vezi că lumea muzicii e ca o pâine albă bine crescută, care miroase foarte bine și te ademenește, dar care are miezul cam negru și mucegăit. Încearcă și nu mușca din ea până la capăt. Mulțumește-te cu coaja”, i-a spus tatăl lui atunci când a fost sigur că Aurelian Temișan îl va răzbuna și va avea cariera muzicală pe care n-a reușit-o el... acesta este și replica de la care pleacă interviul cu unul dintre artiștii români care a rezistat tuturor probelor timpului”, dezvăluie Irina Păcurariu despre invitatul ei, Aurelian Temișan, în ultima ediție a acestui sezon „Rețeaua de idoli”.

După mai bine de 30 de ani de carieră muzicală, Aurelian Temișan este încă pe val, susține în continuare concerte și pregătește noi proiecte. Invitat de Irina Păcurariu într-o ediție specială „Rețeaua de idoli”, luni, 27 decembrie, de la ora 21:00, artistul face câteva mărturisiri de suflet.

(w882)

„Vom avea o ediție specială din mai multe considerente. În primul rând pentru că este ultima ediție a actualului sezon, pentru că suntem la finalul unui an complicat, ca și cel dinainte, și pentru că avem invitat un campion mondial. Nu puteam avea ceva mai puțin de atât pentru o ediție pe care am numit-o specială în a treia zi de Crăciun. Este portar de fotbal, deci ați înțeles că sportul dinspre care vine către noi e clar, sportul rege”, a spus Irina Păcurariu.

Pe lângă muzică, fotbalul este cea de-a doua mare pasiune a lui Aurelian Temișan. Spune cu umor că „Nu am luat gol de la Ronaldo, dar am primit de la Eros Ramazzotti” și oftează când se gândește că pandemia a pus piedică activităților sportive ale Naționalei de Fotbal a Artiștilor, unde este membru fondator. „Sunt obosit din lipsă de meciuri”, adaugă Aurelian Temișan care, în 2014, câștiga Campionatul Mondial alături de echipa sa.

Căsătorit cu actrița Monica Davidescu, cei doi trăiesc o superbă poveste de dragoste de 30 de ani. Au împreună o fiică minunată, Dora, în vârstă de 11 ani iar în familia lor Crăciunul este sărbătorit cu multă atenție. Familist convins și un soț și tată grijuliu, Aurelian Temișan nu uită niciodată să ofere daruri celor dragi.

„Ne-am păstrat sufletele de copil. Crăciunul și Paștele sunt, pentru noi, sărbătorile cele mai emoționante, alături de aniversari. Și ne pregătim pentru fiecare în stilul nostru. Adica, din timp. Eu nu alerg niciodată după cadouri pe ultima sută de metri. Dacă în august am văzut ceva potrivit pentru un cadou, l-am și cumparat. Apoi îl țin ascuns până când vine momentul și-l așez sub brad”, povestește cel pe care prietenii îl strigă Temi.

(w882)

Irina Păcurariu: Ce note vă pune cea mică, apropo de cât de artiști sunteți fiecare dintre voi?

Aurelian Temișan: Dora nu ne pune note, pentru că este în perioada în care acumulează. Ca și critic, ar trebui să dea note, dar încă este la vârsta la care primește ea note. Îi place foarte mult actoria. A cântat cu mine într-un spectacol, acum trei ani, La Sala Palaturlui. Melodia se numea „Măicuța mea”.

Irina Păcurariu: Ești un tată care își impinge copilul spre scenă?

Aurelian Temișan: Nu, a fost o singură dată, am văzut că poate și acum o las să vină spre mine. O las să îmi ceară. Pentru că am unde să o duc. Și pentru ore de canto și pentru tot. Doar să văd că vrea”, a spus Aurelian Temișan la „Rețeaua de Idoli”, în ediția de luni, 27 decembrie, de la ora 21:00, la TVR 2.

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu