loader
Foto

Biografii necesare: Arhiva memoriei

Emilia Persu este pictor şi grafician, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, a Fundaţiei HAR din Bucureşti şi a Asociaţiei Gravorilor din Budapesta, director artistic al Festivalului “Printemps des poetes”/România, manager cultural al Galeriei “Conta 18” şi al Galeriei “Art Jazz Club”.

 

”Sunt preocupată de formele care vin din interior şi se depun într-o succesiune care creează un spaţiu explicit şi, în acelaşi timp, misterios’’ – Emilia Persu

Amfitrion: Ileana Ploscaru Panait – artist vizual şi realizator TV

Frumoase şi liniştite sunt plimbările prin centrul Bucureştiului. Spectacolul străzii se desfăşoară după o cadenţă numai de el ştiută. Iar în această curgere a timpului, la Galeria Galateca, lângă muzeul Aman, prin ferestrele dinspre stradă am zărit cum se punea pe simeze o expoziţie nouă.

Ne-am apropiat şi am îndrăznit să intrăm, încercând să nu deranjăm prea mult cu prezenţa noastră intempestivă. Simeza principală era déjà aşezată, câteva lucrări ce-şi aşteptau rândul să fie agăţate într-o instalaţie zburătoare erau împrăştiate peste tot, atmosfera era încărcată de nelinişte şi aşteptare iar Emilia Persu ne-a întâmpinat cu mare bucurie invitându-ne şi la atelier de unde mai avea de adus câteva exponate.

(w882) BIografii

Aveam să descoperim că proiectul la care lucra de vreo doi ani încoace se baza pe o reconsiderare a unor lucrări din studenţie asupra cărora intervenise de curând prin repictare. Interesantă această abordare, cu atât mai mult cu cât artiştii, de obicei, sunt ataşaţi de ceea ce lucrează şi au tendinţa de a păstra intacte urmele creaţiei lor. De data aceasta demersul este exact pe dos şi se bazează de fapt pe arheologia memoriei. Pânzele pictate cu decenii în urmă au fost împachetate pentru a fi protejate, arhivate şi ordonate, aşteptând momentul potrivit pentru a ieşi din nou la lumină într-o formulă cu totul neaşteptată.

Ileana Ploscaru Panait: Suntem alături de tine la Galeria Galateca într-un moment foarte special pe care publicul nu-l vede, nu-l cunoaşte şi cred că nici nu l-ar înţelege pe deplin. Tocmai panotezi expoziţia ’’Unpacked’’ care se deschide mâine. Expoziţia se compune din piese mai mici, mai mari, tablouri, obiecte, pictură pe pergament compusă într-o instalaţie mare. Şi un catalog foarte frumos.

Emilia Persu: Este meritul graficienei Corina Duma.

Ileana Ploscaru Panait: Ai terminat pictura dar ai activat mult timp ca grafician, gravor...

Emilia Persu: Cred că nu mai este timpul unor catalogări restrictive. Suntem artişti vizuali şi putem lucra în orice tehnică.

Ileana Ploscaru Panait: Total de acord cu tine. Răsfoind desenele astea pe pergament subţire şi transparent se vede de dedesupt urma următoarei lucrări. Este ca o îmbogăţire prin stratificare.

Emilia Persu: Da. Nu m-am gândit la asta în mod special dar pargamentul este un suport destul de rezistent şi mi-a permis să pictez cu acrilice. Sunt aici cam 150 de desene. Mai am şi alte serii pe care le-am expus în galerii din străinătate. Le-am numit ’’Layere’’. O gestualitate ce mă face să lucrez cu frenezie. Le-am pus alături şi am constatat că au o coerenţă.

Ileana Ploscaru Panait: Sunt fragmente dintr-o succesiune de gânduri ce s-au adunat într-o unitate.

Emilia Persu: Îmi place transparenţa. Citirea de dincolo de lucrare.

Ileana Ploscaru Panait: Metoda ta de cercetare este recontextualizarea permanentă.

Emilia Persu: Ai dreptate. Dar eu nu prea mă gândesc la asta. Pur şi simplu acţionez direct pe baza unui idei ce se împlineşte în timpul lucrului.

(w882) BIografii

UNPACKED (Despachetat) este o întoarcere pe dos a memoriei ascunse, a universului intim. De la stăruinţa cu care a păstrat aceste arhive – picturi, desene, cărţi obiect, fragmente de text – la o etalare revelatoare pentru momentul de acum mai bine de 20 de ani dar şi pentru recenta expoziţie personală. De fapt, lucrările nu sunt doar picturi şi desene regândite sau recuperate, nu sunt doar expuneri liniare pe simeze ci se întregesc spectaculos cu o impresionantă instalaţie în care intervenţia pe foiţa fină şi transparentă devine obiect. Prin prisma acestor alăturări atât de tranşante şi radicale – negrul de smoală al simezei şi transparenţa aerată a desenelor zburătoare, Emilia Persu reuşeşte o transformare radicală a Întregului.

Transpar de sub stratul gros de pigment negru, greu, modelat uneori în relief – ca o depunere de straturi ale memoriei ascunse – sclipirile de culoare strălucitoare pictate cu ani în urmă. Prin decupaje ale suprafeţei, printr-o fantă de lumină atent dirijată artista scoate la suprafaţă emoţii şi trăiri tăinuite cu grijă. Astfel, memoria şi timpul prezent sunt aduse la acelaşi nivel de receptare iar întregul demers are o viziune unitară în practica artistică şi în programul teoretic.

Ileana Ploscaru Panait: Sunt lucrările tale de licenţă?

Emilia Persu: A fost o experienţă extraordinară atunci alături de colegii de an şi de profesorul nostru Florin Mitroi. Le-am păstrat ani la rând dar, după atâta timp au devenit altceva pentru că şi eu m-am schimbat. Şi atunci le-am folosit ca suport pentru starea mea actuală şi am pictat peste ele. Erau nişte structuri vegetale foarte colorate.

Ileana Ploscaru Panait: Şi pe deasupra ai venit cu acest negru profund şi modelat uneori în relief.

Emilia Persu: Am decupat cu negru nişte aripi desprinse, poate nişte zmee zburătoare, celule, cioburi de culoare. Le-am transformat şi nu regret câtuşi de puţin. Sigur că putem trăi în arhetipuri. Ele există în noi. Sunt oameni care toată viaţa se leagă de o formă.

Ileana Ploscaru Panait: E felul lor de a cerceta lumea.

Emilia Persu: Eu sunt mai curioasă să descopăr noi şi noi modalităţi. Adevărul este că nu mă gândesc niciodată la ce au făcut alţi artişti.

Ileana Ploscaru Panait: Nici nu cred că este necesar pentru că totul s-a mai făcut, dacă te gândeşti bine.

Emilia Persu: Totul depinde de ceea ce simţi tu.

(w882) BIografii

Emilia Persu este un artist de graniţă fie că tentează teritoriul atât de variat al tehnicilor de pictură, fie că lucrează cu excelenţă în tehnici de gravură şi desen. Nu se mulţumeşte cu un teritoriu restictiv. Reuşeşte cu tenacitate şi răbdare să imprime înţelesuri complexe fiecărui ciclu de lucrări. Ea are abilitatea de a construi fără a pierde nimic. Lucrările sale se condiţionează reciproc, ieşind din repetitivitatea care statutează o alterare a condiţiei lor fireşti, şi anume, inventivitatea. ’’E ca o călătorie prin locuri ştiute, dar mereu redescoperite, inevitabil readucându-te prin punctul de început, de fiecare dată în alt plan’’ recunoaşte ea după multe încercări şi studii.

Emilia Persu poate fi în acelaşi timp spontană şi conservatoare în sensul cel mai bun al cuvântului, adică, are viziunea devenirii ulterioare a unui obiect de artă. Pictează cu dezinvoltură, cu forţă şi graţie şi cu un instinct ce nu dă greş. Ea are o capacitate uluitoare de sinteză, pe de o parte a gestualităţii ludice, tensionate şi pe de altă parte a unei compoziţii bine structurate ce nu scapă de sub control. Rezultă o lume diversă şi foarte personală, ţesută din observarea atentă a realităţii traspuse apoi într-o formulă artistică plină de emoţie şi mister ce se reînnoieşte mereu.

Emilia Persu este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, a fost președintă a Filialei de Grafică între 2010 – 2012 şi membră în Consiliul Director între 2012 – 2016. În egală măsură este implicată şi în alte organisme artistice: este membră a Fundaţiei HAR din Bucureşti şi a Asociaţiei Gravorilor din Budapesta, director artistic al Festivalului “Printemps des poetes”/România, manager cultural al Galeriei “Conta 18” şi al Galeriei “Art Jazz Club”.

Călătoreşte mult fiind invitată să expună şi să lucreze atât în România cât şi în Franţa, Ungaria, Germania, Austria, SUA, Italia, Bulgaria, Macedonia, Rusia, India, Maroc, Irak, Polonia. Iar lucrările sale se bucură de succes dovadă fiind achiziţia lor de colecţionari, galerii şi muzee din ţară şi din străinătate.

Ileana Ploscaru Panait: Te-ai gândit cum vei continua? Mă refer la ceva nou.

Emilia Persu: Am să dezvolt proiectul ’’Unpacked’’. Simt că încă mai am ceva de adăugat. Vreau să-l extind. O să lucrez şi altceva. Dar, deocamdată, vreau să duc expoziţia şi prin alte locuri.

Ileana Ploscaru Panait: O expoziţie itinerantă?

Emilia Persu: Da, am şi vorbit. Am un calendar.

Ileana Ploscaru Panait: Şi la atelier?

Emilia Persu: Aici mi se face poftă de lucru. Am mai multe idei dar nu vreau să mă grăbesc. Aştept să se limpezească!!!

*** Emisiunea poate fi urmărită la TVR Cultural, sâmbătă, 23 noiembrie 2024, orele 10:00 (reluare, luni, 25 noiembrie 2024, ora 14:00) şi la TVR+.

Articol și fotografii: Ileana Ploscaru Panait -  realizator şi producător

 

 

 
Comedia - de la teorie la practică (I) De ce râdem? | VIDEO

De ce râde omul? Cum devin amuzante un cuvânt, o expresie ori o situație? Mecanism de apărare, explozie de detensionare, surpriză, absurd - ...

Într-un gest de altruism și solidaritate, Moș Nicolae a adus o bucurie deosebită pentru prichindeii din satul Cușmirca, Republica Moldova, prin ...

"ExplozivArt" și dezvoltarea prin teatru | VIDEO

publicat: joi, 05 decembrie 2024

În ultimele luni, elevii din cadrul proiectului ExplozivArt, organizat de Incubator 13, s-au dedicat cu pasiune și entuziasm pregătirii noului ...

 

#TVRedu