Pe 24 noiembrie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR 2 HD, vă propunem aduceri aminte din colecția show-ului nostru prezentat de Paul Surugiu-Fuego.
Nu putem creiona un portret plin al unui lucru, dacă nu ne raportăm, firesc, la amintirile lui și la toate părțile care l-au făcut ce este azi. E la fel și în cazul oamenilor. Nu e vorba de nostalgie și nici măcar de un sentiment de regret.
Dar nu poți ignora complet ceea ce a fost, nu poți da la o parte simboluri și nume, fapte și trăiri, doar pentru că trebuie să accepți noul și să-l duci în zona modernismului.
La „Drag de România mea!”, am încercat mereu să ne uităm în urmă și să propunem pentru azi, nume, oameni, acțiuni, muzică și sentimente de suflet ale celor care au trăit și trăiesc pentru arta lor.
Suntem norocoși că avem un trecut atât de special și ar fi păcat să-l ignorăm.
Am strâns nenumărate amintiri și momente emblematice.
Pe 24 noiembrie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR 2 HD, vă propunem aduceri aminte din colecția show-ului nostru.
Relaxat, alături de publicul său și de admiratorii, chiar din mijlocul lor, Paul Surugiu-Fuego ne reamintește câteva dintre cele mai dragi momente din primele sezoane.
Astfel, le vom aduce un omagiu celor care ne-au părăsit de curând, cantautorul Mihai Constantinescu și actrița Florina Cercel.
Avem momente patriotice înălțătoare, cu melodii de colecție și cu voci deosebite: Veta Biriș, Mariana Anghel, Maria Gheorghiu, Mariana Deac, Ionuț Fulea și, desigur, Paul Surugiu-Fuego.
Revedeți duete speciale și emoționante, realizate de Paul Surugiu Fuego alături de mari nume precum Vasile Șeicaru, Tora Vasilescu, Alexandru Arșinel, Monica Anghel și Carmen Rădulescu.
Un alt moment plin de trăiri puternice a fost cel alături de marea doamnă a Bucovinei, Sofia Vicoveanca.
Muzica ușoară a fost și ea de multe ori vedetă a emisiunilor noastre și de data aceasta îi veți putea revedea pe minunații Gabriel Dorobanțu, Oana Sârbu, Petre Geambașu și Daniela Vlădescu.
Nu ratați momente unice, discuții interesante, dar și cea mai frumoasă muzică alături de trupa Supermarket și de baletul condus de Florin Mariș.
***
Ne găsiți și pe Facebook și Instagram!
Foto: Ana Maria Halalai
Producătorul emisiunii: Codruța Prunariu
***
Program de difuzare:
TVR 2 și TVR 2 HD: Duminică, ora 15:00; vineri, ora 22.00
TVR Internațional: Sâmbătă, orele 10.00 și 21.00; duminică, ora 01:00 (ora României)
TVR MOLDOVA: Sâmbătă, ora 16:00
***
Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.