loader
Foto

Agentul 007 de România, la „Omul şi timpul”

Echipa de jurnalişti TVR Ruxandra Ţuchel – Rafael Udrişte ne propune să revedem o ediție de colecție „Omul şi timpul”  la TVR 1, în 3 aprilie, de la ora 19.00.  

 

În 1992, doi înalţi responsabili ai contraspionajului francez veneau la Bucureşti, pentru a se întâlni cu noul şef al Serviciilor secrete externe româneşti, SIE, Mihai Caraman.

Vechii duşmani din timpul Războiului Rece îngropau acum securea războiului şi îşi ofereau unii altora, în semn de pace, informaţii preţioase, ascunse până atunci în seifuri bine păzite.

Despre spionaj, contraspionaj şi schimburi secrete de informaţii discută Rafael Udrişte cu invitatul său, istoricul Florian Banu, în ediţia de duminică, 3 aprilie, de la ora 19.00, la TVR 1.

(w882) Florian Ba

Mihai Caraman, fost rezident la Paris între 1958 – 1963, şeful SIE după căderea lui Ceauşescu, avea foarte bune cunoştinţe atât de limba franceză, cât şi privind realităţile din Franţa. În plus, avea nevoie ca noul regim post-Ceauşescu de la Bucureşti să fie sprijinit de ţările vest-europene.

Câteva luni mai târziu, tot în 1992, Mihai Caraman avea să facă şi el, la rândul lui, o vizită de politeţe Serviciilor secrete franceze. Atunci, el primea câteva informaţii importante pe care le deţinea Franţa despre România, dar şi el le oferea francezilor, la schimb, un dosar ultrasecret, care nu părăsise niciodată până atunci arhivele serviciilor secrete est-europene. Era un cadou pe care România îl făcea vechilor săi duşmani, pentru a sublinia simbolic încheierea Războiului Rece. Un schimb între servicii, care, conform tradiţiei, trebuia să rămână secret.

„Istoria este expresia timpului, un depozit al acţiunilor, martor al trecutului, exemplu şi înştiinţare a prezentului, avertisment al viitorului. Aşa scria Cervantes în ‘Don Quijote’. Ei bine, în vremurile acestea, TVR îşi asumă, ca şi celebrul personaj, să se lupte cu morile de vânt şi să facă din evenimente de mult apuse vedetele timpului nostru”, descrie Rafael Udrişte demersul jurnalistic ce are ca rezultat realizarea emisiunii „Omul şi timpul”.

(w882) Rafael Udr

***

Situaţii excepţionale, mai puţin cunoscute, din istoria recentă a ţării noastre, sunt cercetate şi dezvăluite în emisiunea-document a Televiziunii Române „Omul şi timpul”, ce poartă semnătura realizatorilor Ruxandra Ţuchel şi Rafael Udrişte. Producţia ne introduce în intrigile demne de filme hollywoodiene ale politicii româneşti, interne şi internaţionale, din perioada interbelică şi anii comunismului, dar şi imediat după încheierea acestei perioade.

 

 

 
„Oedipe”, sub bagheta lui Tiberiu Soare, și spectacole de muzică clasică și arte vizuale, între atracțiile Festivalului „Enescu” 2025

Peste 4.000 de artiști vor fi prezenți la București, între 24 august și 21 septembrie, cu ocazia celei de-a XXVII-a ediții a Festivalului ...

Cunoaşte-ţi istoria, ca să ştii cine eşti!

Cunoaşte-ţi istoria, ca să ştii cine eşti!

publicat: marţi, 21 ianuarie 2025

”Unirea Principatelor Române - 24 ianuarie 1859”, al doilea episod din seria documentară ”Unirile Românilor” , se difuzează la TVR Cultural ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu