TVR EDUCAȚIE

Sâmbătă, 22 mai, de la ora 10:00, a fost invitatul Danielei Zeca Buzura la Mic dejun cu un campion este Emil Boroghină – actor şi regizor, manager de teatru, vicepreşedinte al Senatului UNITER.

„Secretul meu? Pasiunea, aproape maladivă pentru teatru, dăruirea fără de limite şi credinţa sinceră că totul în această lume este posibil”, spune Emil Boroghină

„Dacă există un simț anume pentru poezie, atunci Emil Boroghină îl deține din plin, iar măiestria cu care o rostește face ca emoția artei să pară o grație la îndemâna tuturor” spune Daniela Zeca Buzura în deschiderea ultimei ediţii din această grilă de primăvară a emisiunii „Mic Dejun cu un Campion”.

„Unicul meu regret e că nu am reuşit să mă realizez, poate, ca actor’’ spune cel care ne-a încântat de atâtea ori cu recitaluri extraordinare, cu o trăire intensă a rostirii unor versuri care, prin sensibilitatea sa, şi-au revelat cele mai ascunse semnificaţii ale metaforei poetice. Dante, Shakespeare, Nichita Stănescu, Mihai Eminescu şi alţi scriitori au fost puşi în valoare de Emil Boroghină pe scena teatrului sau în recitaluri la radio şi televiziune. ’’Unul dintre cele mai frumoase visuri ale tinereții mele artistice, a fost deschiderea unui teatru de poezie în România’’. Vis împlinit.

Dar nu numai acesta ci şi atâtea alte proiecte în care s-a implicat total, dincolo poate de ceea ce se poate cere unui singur om. Cu tenacitate, îndârjire, cu o diplomaţie ce impune stăpânirea unei adevărate arte a negocierii ca să ajungă la ceea ce şi-a propus, Emil Boroghină a condus un mare teatru - Teatrul Naţional din Craiova - a pus la cale festivaluri de notorietate, turnee de mare ţinută, spectacole despre care se face vorbire şi după zeci de ani de la premieră, distribuţii care au impus nume de actori importanţi, ca să nu mai vorbim de colaboratori – regizori (precum Silviu Purcărete, ca să-l cităm doar pe el, lista ar fi infinit mai lungă), scenografi, regizori muzicali, dramaturgi.

(w882)

„Secretul meu? Pasiunea, aproape maladivă pentru teatru, dăruirea fără de limite şi credinţa sinceră că totul în această lume este posibil’’ spune Emil Boroghină ca o destăinuire de suflet, astăzi, când la cei peste 80 de ani se poate uita în urmă cu bucurie, cu regrete, cu nostalgie, uneori cu mânie dar, pe deplin împăcat.

Multe premii, distincţii, diplome, ordine şi medalii, articole elogioase, aplauze la scenă deschisă au făcut din Emil Boroghină un ambasador al culturii române. Sunt atât de multe încât aproape nu se poate crede că ele reflectă de fapt o viaţă de artist şi o performanţă greu de atins în vremuri de răstrişte cum sunt cele pe care le trăim astăzi.

(w882)

„Meritul lui Emil Boroghină cred că este acela de a şti să-şi apropie oamenii şi să-i motiveze. Atât pe fiecare în parte, cât şi ca echipă. Fiecare îşi are rolul lui, de prim plan sau secundar. Fiecare este o rotiţă a unui întreg. Actul artistic în sine este un complex de relaţii între diferite tipuri de creatori, fiecare cu ideile sale, cu orgoliile sale, cu frustrările şi reuşitele sale. Un bun lider ştie să le poteţeze, să aplaneze conflictele care, şi ele au tot o finalitate pozitivă: aceea de a crea un spectacol nemaivăzut. Iar Emil Boroghină, prin îndelungata sa activitate a probat că a ştiut întotdeauna cum să conducă această magie a teatrului. Poate şi pentru că, la rândul lui este actor şi regizor, şi a ştiut ce înseamnă să arzi cu incandescenţă pe scenă. Iar asta dovedeşte că nu oricine poate conduce orice fel de instituţie. Trebuie să-i înţelegi menirea. Iar Emil Boroghină este omul din interiorul profesiei, nu din afara ei. Şi mai mult decât atât. I-a păsat. Şi de istorie, şi de prezent, şi de viitor. Aşa încât, primindu-l în platou cu aplauze, am simţit că am făcut exact ce se cuvine pentru un om şi un profesionist de valoarea lui Emil Boroghină, cel care închide, cu brio, cel de-al treisprezecelea sezon de la Mic Dejun cu un Campion’’ – Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii.

Portret de artist: Gheorghe Dican – pictor, muzeograf, curator şi profesor, vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România

Gheorghe Dican este un pictor îndrăgostit de natură. Reacțiile artistice la subiect stăruie în imaginarul său și se exprimă printr-un gestualism debordant. Simțul acut al observației îi îngăduie să păstreze în memoria afectivă ceea ce îl impresionează la prima vedere. Așa cum aprecia scriitorul Horia Gârbea, “arta lui Gheorghe Dican este abstractă în principiu, totuși ea conturează, în tablouri în general de mari dimensiuni, o tendință peisagistică. Revin, aproape obsesiv, dealul și cerul de deasupra lui, tratate cu o multitudine de culori contrastante, întinse pe suprafețe generoase și deconstruite, dezintegrate de tușe nervoase, verticale… Nu aș spune totuși, că Gheorghe Dican este un gestualist până la capăt. Există în arta lui un tip de compoziție ascunsă care invită spectatorul să o ghicească, există un model, peisaj sau natură statică, degradat prin intervenția voluntarismului gestualist… Formele recognoscibile le dizolvă sau le amplifică până la ininteligibil… iar conturul elocvent dispare“ până în punctul la care, narațiunea este conceptualizată dincolo de ecranul plan al imaginii cu scopul declarat de a ajunge la propria sa realitate.

(w882)

„Mă revendic de la ideea că vreau să fac un pic de ordine în haos. Iată, lumea în care trăim este o lume nebună, nebună, nebună. Din ce în ce mai nebună. Acest haos pe care eu încerc să-l ordonez după propriile mele reguli se vede și în arta mea, și în viața mea“, mărturisește Gheorghe Dican.

Recomandarea de lectură: o constituie două volume în oglindă, scrise de doi autori, care au multe lucruri în comun: dragostea pentru locul în care s-au născut - frumosul orăşel Câmpulung Muscel şi, de aici, o întreagă zestre de amintiri comune despre locuri şi personalităţi pe care le-au cunoscut -, profesia nobilă de dascăl ce le-a format o anume disciplină a comunicării, plăcerea conversaţiei şi a scrisului dar, mai ales, trăinicia unei prietenii de decenii. „Dincoace de Cortina de Fier. Amintiri’’ de Adrian Săvescu, publicată de Editura Art, în 2019 dezvăluie fără menajamente avatarurile vieţii unui intelectual în vremuri apuse odată cu evenimentele din 1989: „Am purtat cu mine în suflet această Cortină de Fier, pretutindeni, tot timpul cât a existat’’ iar această carte amplă, de peste 400 de pagini este o confesiune eliberatoare a atâtor ani de tăcere impusă.

(w882)

Celălalt volum, „Confesiuni în oglindă’’, semnat de Cristina Nicula, apărut în 2021 la Editura Total Publishing, Colecţia Contemporan cu istoria, este o carte-surpriză, chiar şi pentru autoare. Pentru că, notiţele sale pe care le-a împărtăşit prietenului său literar, nu erau sortite publicării. Scrisă cu graţie, cartea Cristinei Nicula – descendentă a pictorului Ion Negulici – destăinuie poveşti nebănuite, în care stăruie parfumul unei epoci de bunăcuviinţă şi bunăstare după care noi, conpemporanii, mai putem doar jindui. O ediţie îngrijită atent, cu un cuvânt-înainte şi note de Adrian Săvoiu. O aventură literară la dublu, care vă va încânta, fără doar şi poate.

(w882)