loader
Foto

A plecat de acasă de la 14 ani. La „Vedeta populară” îşi poate împlini visul | VIDEO

Descoperim alte voci extraordinare și ascultăm poveștile unor oameni talentaţi şi ambiţioși duminică, la TVR 1. Iuliana Tudor ne dă întâlnire cu „Vedeta populară”, un talent show cu suflet, pe 28 noiembrie, de la ora 21.00.

 

Pentru cei mai mulți dintre concurenți, „Vedeta populară” este un vis devenit realitate. Unii dintre ei sunt gata să lupte cu toate forţele, chiar de la vârste fragede pentru împlinirea lui.

Este şi cazul unei arădence care şi-a dorit atât de mult să facă muzică, încât și-a convins părinții s-o lase să plece de acasă de la 14 ani, pentru a urma colegiul de arte, secția canto muzică tradițională. A stat în chirie, a învățat să-și gătească singură, a suferit de dorul de familie… totul pentru a-și urma visul. Un ţel la fel de important pentru arădeancă, acum în vârstă de 18 ani, este participarea „Vedeta populară”. Vedem dacă aspiraţiile ei se împlinesc duminică seară, la TVR 1.

(w882)

Iuliana Tudor, aceeaşi gazdă primitoare, ne aşteaptă cu braţele deschise la o nouă ediţie a show-ului de talente din folclorul românesc, pe 28 noiembrie, ora 21.00. Duminică seară, cinci tineri vin în faţa noastră şi a juriului „Vedeta populară” pentru a ne arăta tot ce au mai frumos: un port popular cum numai la ei în zonă există, voci memorabile şi o dorinţă aprigă de a câştiga.

(w882)

Tot din categoria tinerilor talentaţi, dar care se pot lăuda şi cu o ambiţie de neclintit fac parte şi ceilalţi concurenţi ai serii: un buzoian de numai 16 ani, care a susţinut primul său concert la un botez cu totul special, cel al surorii lui, iar acum urcă pe scenă la „Vedeta populară”; un tânăr din Sibiu, îndemnat de colegul de muncă să cânte pentru public, iar în vară a terminat Şcoala Populară de Arte; o adolescentă din Gorj, crescută doar de bunica ei şi care face naveta din Rovinari, unde locuiește, până la Târgu Jiu, pentru a urma Liceul de Arte; şi o reprezentantă a Bucovinei, provenită dintr-o familie de artişti şi care, la rândul ei, pictează icoane în stil bizantin, cântă la pian, scrie poezii, face fotografii. Şi, evident, cântă, tocmai pentru a păstra prin cântecele ei tot ce este autentic în Bucovina.

(w500)

Chiar dacă sunt la început de drum unii dintre ei, cu multă pasiune şi determinare, concurenţii de la „Vedeta populară“ ne aduc certitudinea că folclorul merge mai departe. De data aceasta, Orchestra Ansamblului Timiș al Casei de Cultură a municipiului Timișoara, dirijor Deian Galetin, îi va acompania la toate momentele muzicale susţinute în concurs. Iar juraţii Niculina Stoican, Cornelia Rednic, Elise Stan, Grigore Leşe şi Bogdan Mihai Simion îi vor încuraja şi vor analiza atent cum se prezintă în faţa lor şi a telespectatorilor TVR 1.

(w500)

Duminică seară, încă un concurent se va afla mai aproape de împlinirea visului său: acela de a deveni „Vedeta populară”. Care dintre cei cinci va reuşi? Aflăm urmărind, la TVR 1, TVR Moldova şi TVR Internaţional o nouă ediţie a sezonului 7 „Vedeta populară”, cu Iuliana Tudor.

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu