loader
Foto

Galerie foto

Alexandru Tomescu şi Ana Maria Moldovean, la CULT@rt

Marţi, 27 martie, de la ora 20.00 , la TVR 3,  marcăm la CULT@RT două aniversari importante. Este Ziua Unirii Basarabiei cu România, dar şi Ziua Mondială a Teatrului.

 

INVITAŢII EDIŢIEI: ALEXANDRU TOMESCU, ANA MARIA MOLDOVAN

Pe 27 martie este şi ziua porţilor deschise la Teatrul Odeon din Bucureşti. Invitaţii lui Marius Constantinescu la CULT@rt sunt  Alexandru Tomescu, violonist (Din luna martie, violonistul Alexandru Tomescu este ambasadorul campaniei Ascultă cinci minute de muzică clasică, iniţiată de Radio România Muzical şi are în pregătire ediţia a XI-a a Turneului Internaţional Stradivarius, precum şi multe alte concerte în perioada următoare) şi ceva mai târziu, Ana Maria Moldovan, actriţă, angajată a Teatrului Odeon, care are toate detaliile despre cum s-a desfaşurat ziua Porţilor Deschise, dar şi despre spectacolele Odeon din actuala stagiune.

ALTE SUBIECTE:

(w160)Un text cu ecou în rândul tuturor generaţiilor de iubitori de teatru este Chiriţa în provinţie.

În montarea actuală de la Teatrul Naţional din Iaşi, regizorul Ion Sapdaru respectă linia trasată de Vasile Alecsandri în urmă cu peste 165 de ani, dar aduce şi elemente de noutate.

Rolul titular este interpretat de tânărul actor Horia Verivesh. Ca şi Chiriţa în Iaşi, Chiriţa în voiaj şi Chiritza în balon, piesa are în prim plan unul dintre cele mai populare personaje din galeria teatrului românesc.

Detaliile vin de la Andreea Stiliuc, de la TVR Iaşi.


Cel mai recent roman al scriitorului Ion Munteanu,
O mie şi una de femei. Amintirile unui hedonist, a apărut la Editura Eikon şi a fost primit cu interes de criticii literari. Autorul reconstituie atmosfera autohtonă şi vest-europeană de secol XX şi descrie locuri unde eroul principal, un muzician celebru, a trăit sau a călătorit. Un roman senzual şi fermecator, o împletire de poveşti care îşi confundă contururile, într-un parcurs alert. Un reportaj de Anca Toghe, de la TVR Craiova.

(w235)În martie, 8 reprezentanţi ai generaţiei tinere de scriitori mureşeni şi-au pus gândurile pe hârtie şi au decis să împărtăşească publicului viziunea lor despre dragoste. Profesiile şi preocuparile diferite nu au stat în calea inspiraţiei. Astfel a rezultat volumul comun 8 marturisiri de dragoste. Un reportaj de Andrada Gorog de la TVR Târgu Mureş.

Ciprian Pop a fost o viaţă întreagă realizator de emisiuni culturale la Radio Timişoara. Acum este pensionar, dar legătura lui cu literatura este la fel de strânsă. Are vechiul birou interesat de carţi şi, mai mult decât atât, unul dintre garajele din curtea Radio Timişoara îi este, în continuare, dedicat. Ciprian Pop scoate din garaj Oraşele invizibile, ale lui Italo Calvino, în reportajul semnat de Tania Tunas, de la TVR Timişoara.

Horia Bădescu şi-a lansat la Cluj-Napoca noul volum, Doar din pământul patriei. Vasile Hotea Fernezan, de la TVR Cluj, a fost la lansare şi aduce un reportaj pentru publicul CULT@rt. Şi tot de la TVR Cluj, Mihaiela Ilea semnează un eseu vizual, dedicate lui Nichita Stănescu, de la a carui naştere se împlinesc 85 de ani în 31 martie.

***

Emisiunea poate fi urmărită la ora difuzării online pe TVR+.

 
Pictorul Constantin Flondor, la „Biografii necesare”: Pentru mine, repetiţia este monotonă. Totdeauna, am simţit nevoia de a mă provoca, de a tenta riscul | VIDEO

În 28 iulie, de la ora 22.00, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să revadă, la „Biografii necesare”, dialogul dintre Ileana Ploscaru ...

„Buchet de flori”, tablou al lui Rachel Ruysch, apreciată reprezentantă a picturii florale olandeze, la „Pastila de artă”

„Cele trei grații” (Hans von Aachen), „Răstignirea” (atribuit Școlii lui Jan van Eyck), „Buchet de flori” (Rachel Ruysch), „Venus și Amor” (Lucas ...

Cassian Maria Spiridon, la „Mic dejun cu un campion”: Poezia este singura noastră şansă de a ne vedea sufletul | VIDEO

Între 22 și 28 iulie, TVR Cultural redifuzează dialogurile dintre Daniela Zeca Buzura și Silviu Lupescu, managerul și fondatorul Polirom (2016), ...

 

#TVRedu