loader
Foto

1 Decembrie - Dublă aniversare la TVR CULTURAL | VIDEO

De Ziua Naţională a României, TVR CULTURAL aniversează un an de când şi-a asumat misiunea de a readuce arta, cultura și dezbaterea de idei în prim-planul scenei publice, într-o perioadă în care nevoia de promovare a valorilor culturale autentice se face simțită tot mai acut în societate.

 

Marile festivaluri, din ţară şi din străinătate, spectacole jucate pe cele mai importante scene, dialoguri și dezbateri care au adus în prim plan importante teme contemporane, dar și experimentele artistice ale momentului, şi-au regăsit loc în grila TVR CULTURAL. Generaţiilor trecute, al căror mesaj de o valoare inestimabilă a fost păstrat în arhiva TVR, li s-a alăturat o tribună a tinerelor talente.

„Un an de TVR Cultural înseamnă muncă multă, o luptă grea de a te reîntoarce pe locul pe care îl aveai cândva pe piaţă, dar mai ales programe de calitate şi o alternativă la orice este derizoriu. Mai reprezintă şi perspectiva unei Românii sănătoase şi o şansă pentru generaţia tânără, care are multe de spus. Vrem să demonstrăm că România este un loc în care putem merge mai departe, să locuim şi nu neapărat să o părăsim.

Când spun cultură, nu mă refer la cultură academică sau exclusiv artistică, mă refer la corpusul de mentalităţi care defineşte o societate. Spaţiul cultural românesc este dinamic şi viu şi poate că este lumea cea mai adaptabilă la condiţiile economiei de piaţă.

Există o generaţie tânără, care munceşte foarte mult şi este extraordinar de înzestrată, dar care nu are o platformă unde să se vadă că există. Avem generaţii de aur, iar Arhiva Televiziunii este plină de exemple.

În România nu este un deşert cultural şi poate că avem acest sentiment pentru că nu ştim ce face tânăra generaţie. Vrem să arătăm că există un schimb de ştafetă”, a spus Ruxandra Ţuchel, coordonator cu atribuţii de director TVR 2 şi TVR Cultural.

Cu un profil unic în peisajul media, TVR CULTURAL a creat punți între tradiție și modernitate, între conservatorism și progresism şi a reflectat diversitatea temelor abordate de creatorii români. În 1 Decembrie, TVR CULTURAL îşi cinsteşte telespectatorii cu un program special realizat pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României şi pentru aniversarea postului cultural al Televiziunii Publice.

Ziua a debutat cu o înregistrare excepțională a Imnului Național „Deșteaptă-te române!”, în interpretarea remarcabilă a Corului Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” și a 100 de copii și tineri din Programul Național Cantus Mundi.

Cum s-a făcut 1 Decembrie?”, un documentar ca o lecţie de istorie, despre contextul internaţional de la finalul Primului Război Mondial, context care a făcut posibilă România Mare. Lectorul universitar dr. Alin Matei, dr. Ştefan Popescu, specialist în relaţii internaţionale, jurnalista Mihaela Simina şi cercetătorul şi istoricul Cosmin Popa au explicat semnificaţiile şi contextul Conferinţei de Pace de la Paris, din 1919, unde România a fost vedetă. De ce? Răspunsul l-ați putut afla vineri, 1 decembrie, la ora 8:00, la TVR CULTURAL.

De la ora 15:00, telespectatorii TVR CULTURAL au fost invitaţi să vizioneze un apreciat film documentar dedicat marelui pianist şi compozitor român, „Dinu Lipatti - Sonată pentru omul bun", semnat de Ruxandra Țuchel. Documentarul prezintă un portret emoţionant al celui care a fost Dinu Constantin Lipatti, născut sub o stea norocoasă. Ambii părinţi erau prieteni cu George Enescu, cel pe care micuţul Dinu l-a avut ca naş la botez. Încă de mic, Dinu Lipatti a devenit elev al legendarei Florica Musicescu. Adolescent fiind, este admis la Conservatorul din Bucureşti, iar în 1934 participă la Concursul Internaţional de pian de la Viena. La doar 19 ani, marele compozitor îşi începea cariera concertistică în Europa.

***

(w882)

Concertul extraordinar „Despre Cultură”, susţinut de Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, a fost programat de la ora 16:00. De 1 Decembrie, Corul Madrigal ne propune un repertoriu de muzică românească (arhaică și contemporană). Concertul Extraordinar „Despre Cultură” este structurat ca o călătorie prin muzica secolelor XVII – XX, cu o colecție de lucrări emblematice din patrimoniul nostru cultural. Invitații speciali ai Corului Madrigal la eveniment sunt actorii Victoria Cociaș, Claudiu Istodor și Adrian Titieni. Repertoriul conține atât lucrări de factură arhaică, cum sunt cele din „Codex Caioni” - seria culeasă de călugărul franciscan transilvan Ion Căianu și prelucrată de Constantin Rîpă - sau fragmente din celebrul „Florilegiu Bizantin” structurat de maestrul Marin Constantin, cât și piese moderne și de inspirație folclorică, semnate de Mihail Jora, Alexandru Pașcanu, Paul Constantinescu, Cornelia Tăutu sau Corneliu Cezar.

(w882)

Pentru TVR CULTURAL, promovarea tinerelor talente a devenit o misiune. De Ziua Națională a României şi la aniversarea unui an de la reluarea emisiei postului, telespectatorii au fost invitaţi în faţa micilor ecrane, la ora 19.00, pentru a-i întâlni pe câţiva dintre tinerii talentaţi ai României.

Gala TVR CULTURAL este o ediţie specială de 100 de minute cu tineri din zona creativă şi artistică (muzică, artă plastică, fotografie, actorie, regie de film etc.). Programul are ca scop promovarea generaţiei tinere şi foarte tinere din sfera artelor, în acord cu misiunea Televiziunii Române de a sprijini şi promova tinerele talente ale României.

***

(w882)

De la ora 20:30, TVR CULTURAL le-a propus telespectatorilor docudrama „Ultimul zbor peste graniță”, un film de Alexandru Munteanu, care prezintă un episod important din istoria României, petrecut cu doar o săptămână înainte de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

„O servietă cu documente secrete, personaje de-a dreptul misterioase, poate prea puţin promovate de istoria noastră, manifeste aruncate din turla bisericii din Dumbrăveni, întâlniri de taină, la care se iau decizii cruciale pentru fiinţa naţiunii române - constituie substanța acestui film. Dar, chiar dincolo de fapte, documentarul „Ultimul zbor peste graniţă” reconstituie dramatismul acelor momente din istoria românilor. Secvenţele redau atmosfera vremii, iar detaliile minuţios puse în valoare de scenografa Bristena de Satmaari şi de directorii de imagine Dinu Mărgărint şi Marius Nechita ne pun în faţa unei adevărate dezvăluiri”, explica regizorul Alexandru Munteanu, la premieră. Pentru docudrama „Ultimul zbor, peste graniţă” s-au realizat filmări în studio, dar şi filmări aeriene, interviuri cu istorici, s-au pus în scenă reconstituiri cu personaje care au făurit istoria modernă a României la începutul secolului XX.

La mulţi ani, TVR Internaţional, TVR CRAIOVA, TVR MOLDOVA şi TVR CULTURAL!

Televiziunea Română serbează în ziua de 1 Decembrie patru dintre posturile sale: 28 de ani de TVR Internaţional, 25 de ani de TVR CRAIOVA, 10 ani de TVR MOLDOVA şi un an de TVR CULTURAL. Pe 1 Decembrie, cele patru canale ale TVR au pregătit programe speciale pentru a sărbători alături de telespectatori atât Ziua Naţională a României, cât şi propria aniversare.

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu