loader
Foto

"Regatul Sălbatic", sâmbătă la TVR 3

Sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 20.00, la TVR 3 și TVR+, Mihai Ovidiu Enea vă invită să urmăriți o nouă ediție "Regatul Sălbatic".

 

„Povestea de sâmbătă 4 decembrie este spusă de multe personaje iar primele sunt după cum era şi de aşteptat cerbii aflaţi în perioada rutului. În aceste momente au fost ceva mai lesne de găsit. Cel mai bine vezi urmele în tina sau noroiul cărărilor pădurii. Apoi le percepi trecerea prin anumite zone datorită mirosul înţepător specific: o rară combinaţie de vagă aromă de mosc, puternic miros de feromoni de ţap şi un iz de oţet.

(w882) 1

Le conştientizezi prezenţa auzindu-le boncănitul şi apoi încerci să te apropii pentru a-i vedea şi filma. Toate astea presupun o pregătire pe care unii vânători o încep cu mult timp înainte de venirea toamnei. Uneori trebuie parcurşi în teren accidentat zeci de kilometri pe zi, în linişte totală, cu mare băgare de seamă la direcţiile din care bate vântul. Sunt unele momente în care o crenguţă ruptă sub talpa bocancului poate spulbera într-o secundă munca de o zi întreagă. Sunt momente în care dacă nu rămâi ţintuit locului în poziţia în care te-a zărit, rişti să nu-l mai vezi în secunda următoare. Şi sunt şi momente în care în nebunia lor se apropie imprudent şi se lasă păcăliţi de curiozitate sau de prea marea încredere în sine, care, atunci când sunt în faţa unei haite de lupi le poate fi fatală.

(w882) 2

Fundamental în toată această manifestare de “vrajă” a boncănitului este comportamentul hormonal al ciutelor, femelele speciei. La urma urmei totul se rezumă la asta. Şi pentru că împerecherea ciutelor devine în perioada boncănitului “mobilul existenţei” pentru cerbi timp de câteva săptămâni, acestora nu le mai trebuie nici prea multă hrană. Tot ce ştiu este să se confrunte pentru a se putea reproduce. Şi da, se reproduce cel care-şi învinge rivalii. Astfel natura se asigură că se transmit în mod covârşitor cele mai performante gene în populaţie. Pentru că este un lucru ştiut că în natură conducătorul haitei este cea mai puternică lupoaică şi cerbul cel mai puternic este cel care îşi asigură cel mai eficient perpetuarea propriilor caracteristici. În privința conducătorilor Natura nu se înşeală niciodată. Noi oamenii însă, cu siguranţa da”.

Revenind însă la vânătoare reafirmăm că stă în natura noastră a oamenilor să vânăm. O facem acum nu neapărat pentru hrană ci mai degrabă din considerente care ţin de asigurarea unui echilibru raţional al naturii dereglate de o mulţime de alte activităţi antropice. Fiecare vânător are în vedere acest fapt atunci când iese în teren. Este pe de altă parte încununarea muncii de peste an a paznicilor de vânătoare care au obligaţii contractuale cu statul român pentru protejarea şi ajutarea speciilor de animale sălbatice de interes cinegetic. Beneficiul aportului lor este însă a tuturor speciilor, pentru că e de domeniul evidenţei că orice resursă de hrană e folosită şi de păsări şi de veveriţe şi de gâze sau reptile.

 

 
Comedia - de la teorie la practică (I) De ce râdem? | VIDEO

De ce râde omul? Cum devin amuzante un cuvânt, o expresie ori o situație? Mecanism de apărare, explozie de detensionare, surpriză, absurd - ...

Într-un gest de altruism și solidaritate, Moș Nicolae a adus o bucurie deosebită pentru prichindeii din satul Cușmirca, Republica Moldova, prin ...

"ExplozivArt" și dezvoltarea prin teatru | VIDEO

publicat: joi, 05 decembrie 2024

În ultimele luni, elevii din cadrul proiectului ExplozivArt, organizat de Incubator 13, s-au dedicat cu pasiune și entuziasm pregătirii noului ...

 

#TVRedu