Duminică, 29 septembrie, de la ora 15:00 la TVR 2, TVR HD și online pe TVR+, Paul Surugiu-Fuego vă propune o ediție specială cu cele mai spectaculoase momente ale primului sezon "Drag de România mea!".
România nu este, nici pe departe, o țară perfectă, are mult de lucrat la capitole importante, dar strălucirile ei, oamenii ei remarcabili, arta măreață și însemnătatea pentru viitor sunt variabile importante, de luat în seamă.
Ar trebui să ne pese mai mult de ce însemnăm noi ca oameni, ca popor, de ce am fost, suntem și ce-am făcut bun sau rău în istoria aceasta. Nu de fațadă, ci ca un simplu exercițiu de introspecție care n-ar strica nimănui. Nu e nimic rău în a iubi țara în care te-ai născut, cu toate hibele și marile ei probleme!
Are și suficiente motive pentru care să-ți fie drag de ea!
Are limba română, valori, locuri și oameni speciali, are cultură și autenticitate, are o bază, pe care-o lăsăm să se ducă de râpă, fără ca cineva să ne mai judece!
Nu știm să îmbrăcăm în cuvinte ce simțim, dar știm că putem aduce un omagiu țării noastre și unor mari români, pentru că ne e drag de ei!
Duminica aceasta, de la ora 15.00, la TVR 2, Paul Surugiu Fuego vă propune o un fel de paradă a amintirilor, cu momente emblematice, duete inedite, cu nume de referință, care au rămas impregnate în sufletele voastre.
Fuego și echipa emisiunii ne readuc în atenție oameni speciali, care ne-au pășit pragul, povestind, alături de band-ul emisiunii, ce înseamnă pentru fiecare această experiență interesantă.
De asemenea, Paul Surugiu - Fuego și Vlad Crețu vor cânta cel mai nou single al lor – “MAMA, TE IUBESC!”
Veți avea ocazia să reascultați un omagiu emblemă adus muzicii ușoare românești de Fuego și Marcel Pavel.
Îi puteți revedea, în interpretări de colecție, pe minunații artiști ai Corului Național de Cameră MADRIGAL.
Vă veți bucura de momente muzicale alături de Horia Moculescu, Dorin Anastasiu, Ianna Novac sau Felicia Filip.
Împreună cu Sanda Ladoși, Fuego a adus un omagiu de referință maestrului Ștefan Iordache.
Un moment special îl reprezintă și duetele populare care au reușit mereu să stârnească admirația publicului, asta pentru că folclorul reprezintă identitatea României.
Așadar, îl revedeți pe Fuego cântând muzică populară alături de Maria Dragomiroiu, Daniela Condurache, Maria Loga, Laura Lavric, Ana Pacatiuș și Matilda Pascal Cojocărița.
Alături de doamna Sofia Vicoveanca, Paul Surugiu - Fuego a realizat un moment unic, de muzică și poezie, extrem de emoționant.
Tot duminică ne bucură și minunatul doctor neurochirurg Leon Dănăilă și desigur, marea artistă a muzicii ușoare românești, minunata Mirabela Dauer!
***
.
.
.
TVR Moldova: Sâmbătă, de la ora 16:00