loader
Foto

“Cântec şi poveste” de pe Valea Bârgăului | VIDEO

Vineri, 18 iulie, de la ora 15:00, la TVR 3, vă invităm pe plaiuri bârgăuane, ca să cunoașteți povestea talentatului interpret Nicolae Cioancă.

 

Născut la Tiha Bârgăului, într-o familie de oameni vrednici, gospodari și iubitori ai tradițiilor populare, Nicolae Cioancă, a crescut de mic copil în dragoste față de cântecul popular pe care l-a cântat de la o vârstă fragedă, fiind nelipsit de la toate serbările școlare și spectacolele de la Căminul Cultural din satul său.

(w882) “Cântec

În anii adolescenței a participat la numeroase concursuri și festivaluri de folclor, unde a primit premii importante, fiind câștigătorul primei ediții a celebrului festival de folclor, “Strugurele de Aur” de la Jidvei, mărturisindu-ne cu emoție că trofeul l-a primit din mâna celebrului și regretatului artist Drăgan Muntean.

 

În anul 2002, participă cu mult succes la cea mai îndrăgită și urmărită emisiune - concurs “Moștenitorii - Tezaur Folcloric” de la TVR, realizată de îndrăgita realizatoare de emisiuni folclorice, Marioara Murărescu. După acest succes al său, a fost angajat ca solist profesionist al Ansamblului Folcloric “Dor Românesc” din Bistrița, unde lucrează și astăzi. A colaborat cu mari dirijori și cu instrumentiști valoroși din întreaga țară, fiind apreciat de publicul larg pentru glasul său deosebit.

În această ediție a emisiunii “Cântec și Poveste” o să-l cunoașteți mai bine ca om și ca artist și vă veți bucura de filmări deosebite cu o parte dintre cele mai frumoase cântece din repertoriul său.

(w882) “Cântec

Fiți alături de TVR 3 și online pe TVR+, vineri, 18 iulie, de la ora 15:00, pentru a revedea această ediție a frumoasei emisiuni “Cântec şi poveste”!

Ediția a fost difuzată în premieră, în 22 noiembrie 2024, la TVR 3.

Ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR.

***

Moderator și realizator: Alexandru Pugna

Producător: Radu Anghel

 

Credit foto: Arhiva emisiunii “Cântec şi poveste”

 

 
„Religia la tablă”. O călătorie între două lumi

„Religia la tablă”. O călătorie între două lumi

publicat: miercuri, 07 octombrie 2026

Marți, 13 octombrie, de la ora 22:00, la TVR 1 și TVR+. O incursiune documentară în trecutul, prezentul și viitorul orei de religie în România. O ...

„Atunci când satul face 7000 de ani”, un documentar observațional de Sergiu Ciocoiu | VIDEO

În peisajul pitoresc al Neamțului, satul Hoisești nu este doar un simplu punct pe hartă, ci o poartă către un trecut îndepărtat, o mărturie vie a ...

„Povestea din ochii lor”: Ziua Mondială a Animalelor

„Povestea din ochii lor”: Ziua Mondială a Animalelor

publicat: vineri, 02 octombrie 2026

Pe 4 octombrie celebrăm Ziua Mondială a Animalelor, un moment de referință care ne reamintește tuturor că necuvântătoarele au nevoie nu doar de ...

 

#TVRedu