loader
Foto

“Cântec și Poveste” din ținut bihorean

Vineri, 6 iunie, de la ora 15:00, la TVR 3, vă invităm pe meleaguri bihorene însoțiți de cântecele și povestea drumului artistic al îndrăgiților interpreți, Antonela Ferche Buțiu și Liviu Buțiu.

 

(w882) “Cântec

O familie frumoasă, și pe scenă și în viața de zi cu zi, hotărâtă să promoveze cântecul tradițional românesc, într-un mod exemplar. Dragostea și respectul pentru folclorul românesc a fost liantul ce i-a unit.

(w882) “Cântec

Liviu este sălăjan, dar din subzona Barcăului, foarte aproape de Bihor, cu rădăcini și pe Valea Gurghiului, iar dragostea sa pentru folclor și destinul, l-au făcut să ajungă la Orchestra profesionistă „Crișana” din Oradea, iar apoi, profesor la Școala Populară de Artă din Oradea, unde a inițiat și coordonat Orchestra “Rapsodia Bihoreană” pe care o conduce și astăzi ca dirijor, fiind în același timp și manager la Centrul de Cultură al Județului Bihor. Aici, pe scena cântecului, a cunoscut-o pe Antonela, alături de care a format o familie frumoasă în viața de zi cu zi, dar și pe scenă.

(w882) O familie

Antonela a fost de foarte tânără preocupată de promovarea cântecului tradițional bihorean, fiind laureată la numeroase festivaluri, dar și a celebrului concurs TVR, „Moștenitorii - Tezaur Folcloric”, realizat și prezentat de Marioara Murărescu, vestita realizatoare a emisiunii „Tezaur Folcloric”, cea mai longevivă și îndrăgită emisiune de folclor din România.

(w882) O familie

De-a lungul timpului, împreună cu Liviu, au reușit să inițieze și să organizeze concerte extraordinare de folclor la Oradea, marca “Tezaur Folcloric”, care vor rămâne mărturie peste vremi, în Filmoteca de Aur a TVR.

(w882) O familie

Despre toate aceste aspecte dar și despre multe alte lucruri inedite, despre amintiri neprețuite și proiecte de viitor, vă invităm să aflați într-o ediție de mare frumusețe a îndrăgitei emisiuni de folclor “Cântec și Poveste”.

(w882) O familie

Toate acestea, presărate de cântecele bihorene, nemuritoare spre înveșnicirea neamului nostru, de o familie minunată, ce și-a asumat cu responsabilitate misiunea de adevărați mesageri ai folclorului nostru străbun: Antonela Ferche Buțiu, cu vocea sa minunată și profesorul Liviu Buțiu, cu vioara și arta sa dirijorală de excepție.

(w882) O familie

***

Urmărim o nouă ediție “Cântec și Poveste” de pe Valea Someșului, vineri, 6 iunie, de la ora 15:00 și în reluare, de la ora 24:00, la TVR 3 și pe TVR+.

Toate ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR.

Program de difuzare la TVR Cluj:

Sâmbătă și Duminică, de la ora 19:00.

***

Realizator: Alexandru Pugna

Producător: Radu Anghel

Credit foto: Arhiva emisiunii “Cântec și Poveste”

 

 

Joi, 11 decembrie, de la ora 21:05,  urmărim  o nouă ediție "Forța ideilor" la TVR 2.

Peștera cu Oase: Un puzzle de 40.000 de ani și războiul surd dintre știință și birocrație | VIDEO

Joi, 11.12.2025 de la ora 23:00, într-un nou episod "Istorii Ascunse" aflăm alte detalii ale poveștii proiectului de la Peștera cu Oase.

Forța muzicii și rolul său în educație

Forța muzicii și rolul său în educație

publicat: joi, 20 noiembrie 2025

Ediția din 20 noiembrie a emisiunii "Forța Ideilor", difuzată de la ora 21:05, pe TVR 2,  este despre rolul deosebit al educației și, în ...

 

#TVRedu