loader
Foto

Galerie foto

“Cântec și Poveste” de pe Valea Ronișoarei | VIDEO

Sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 12:00, la TVR 3, vă invităm la un popas folcloric maramureșean, pe Valea Ronișoarei, însoțiți de unul dintre valoroșii interpreți ai acestui ținut, preocupat de promovarea cântecului popular românesc din Maramureș, dar și de cel ucrainean: Vasile Boiciuc - Rogneanu.

 

(w882) “Cântec

Născut într-un sat maramureșean unde trăiesc mulți ucraineni, Rona de Sus, invitatul nostru s-a simțit legat în primul rând de cântecele maramureșene, dar și de cele ucrainene, el fiind ucrainean.

(w882) “Cântec

În această emisiune, realizată ca o ediție aniversară, interpretul sărbătorind în acest an o vârstă rotundă, o să aflați lucruri inedite despre activitatea sa artistică, deosebit de bogată, despre preocupările sale ca ziarist și inițiator de festival folcloric, dar, mai ales, despre dragostea sa pentru cântecul adevărat, neaoș, al ținutului său natal.

(w882) “Cântec

Apreciat de colegi și specialiștii din domeniu, despre Vasile Boiciuc - Rogneanu au scris mulți ziariști și scriitori, iar într-o carte ce i-a fost dedicată, într-un amplu interviu, el face o mărturisire de suflet: „Cântecul popular este cel care, prin tinereţea lui, nu te lasă să îmbătrâneşti niciodată. Cântecul popular este cel care nu te lasă singur niciodată. Cântecul popular este cel care nu te va lăsa niciodată la vreme de necaz sau supărare. Cântecul popular este şoaptă, vers şi poezie. Cântecul popular este sărutul de împăcare al oamenilor îndrăgostiţi.”

(w882) “Cântec

Vă invităm, așadar, să-l cunoașteți mai bine după această emisiune, pe Vasile Boiciuc - Rogneanu, și să vă bucurați de frumusețea folclorului autentic de pe Valea Ronișoarei, din nordul ținutului maramureșean, sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 12:00, la TVR 3.

(w882) “Cântec

Emisiunea este o poveste a lumii satului transilvănean, exprimată în gânduri şi poveşti ale celor mai importante nume ale folclorului din zonă. Cântecul şi povestea se împletesc într-un autentic stil tradiţional.

(w882) “Cântec

Toate ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR Cluj.

 

 

***

Realizator: Alexandru Pugna

Producător: Radu Anghel

 

Credit foto: Arhiva emisiunii “Cântec și Poveste”

 

 
Statul român: administrator slab sau partener stângaci pentru economie?

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnul Adrian MITROI,  profesor de finanțe comportamentale, şi pe ...

Un nou sezon

Un nou sezon "Vorbeşte corect!”, la TVR 1

publicat: joi, 12 martie 2026

Din 16 martie, în fiecare zi de luni până vineri, la ora 7:55, realizatorii emisiunii „Vorbeşte corect!” continuă să ne convingă, la TVR 1: ...

"Forța ideilor": Ediție specială Brancuși 150

publicat: miercuri, 18 februarie 2026

Pe 19 februarie, de la ora 21:05, la TVR 2, emisiunea "Forța Ideilor" propune o ediție specială dedicată lui Constantin Brâncuși, chiar în ziua ...

 

#TVRedu