loader
Foto

“Călătorie cu gust”: Zbor și gastronomie | VIDEO

În ediția de sâmbătă, 28 iunie, de la ora 17:00, la TVR 3, gătim la Aeroclubul „Alexandru Matei” din Iași. Suntem cu ochii când pe cer, când în farfurie.

 

Călătoria de astăzi ne va duce deasupra norilor. Aeroclubul României face spectacol la Iași, iar noi suntem invitați.

Așadar, ediția aceasta suntem cu ochii pe cer, dar și în farfurii, pentru că sunt convinsă că și rețetele emisiunii vor fi la înălțimea așteptărilor voastre, spune Raluca Aftene, realizatoarea emisiunii “Călătorie cu gust”.

 

Ne-am dat întâlnire cu Chef Pictoraș la Aeroclubul din Iași pentru o sesiune de gătit inedită, care se va desfășura simultan cu antrenamentele pentru Air Show, un eveniment aviatic care reunește cei mai buni piloți sportivi ai țării.

Facem mai întâi spectacol în farfurii, iar mai apoi ne bucurăm de show-ul acrobatic oferit de echipa națională de acrobație aeriană Hawks of Romania, dar și de planoriști și piloții de avioane ultraușoare ai Aeroclubului României.

(w882) “Călăt

Chef Pictoraș gătește trei preparate la grătar: cotlet de oaie cu sos de ciuperci, tomahawk de porc cu sos de iaurt și usturoi, frigărui cu ficăței de mușchi și pulpă de pui.

(w882) “Călăt

Călătorie cu gust este o experiență culinară ce ne conectează cu valorile culturale ale regiunilor în care sunt preparate produse delicioase.

***

Urmărim o nouă ediție, sâmbătă, 28 iunie, de la ora 17:00, la TVR 3 și pe TVR+.

Ediţia emisiunii poate fi vizionată pe canalul de YouTube al TVR.

***

Prezentator și producător: Raluca Aftene

 

Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR

 

 

Între cele două biserici domnești din Târgoviște, cea mare și cea mică, descoperim o lecție de istorie și spiritualitate. Urmărim o ediție ...

Destinații turistice: Cetatea Mediaș | VIDEO

Destinații turistice: Cetatea Mediaș | VIDEO

publicat: marţi, 19 august 2025

Mediaș, "orașul de la Răscruce", este astăzi ca un loc de liniște, în contrast pregnant cu trecutul său agitat, dovedit de fortificațiile ce încă ...

Emisiunea "Bucuria Credinței" vă prezintă "Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești", un parcurs educațional prin istoria tiparului românesc ...

 

#TVRedu